Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

UIMITOARELE PROFEŢII ALE LUI NOSTRADAMUS DESPRE CUMPLITA CIUMĂ CARE A LOVIT FRANŢA

in Stiinta de

Marele profet era mic de înălţime, robust, vioi şi plin de energie. Avea o frunte înaltă, liberă şi un nas lung şi regulat. Avea ochii gri şi privirea îi era de obicei binevoitoare, dar ea se putea înflăcăra de mânie, furie sau indignare. Faţa sa avea în asamblu o expresie severă, dar plăcută. Toată viaţa, Nostradamus şi-a păstrat culoarea în obraji, chiar şi la bătrâneţe, fără îndoială pentru că petrecea mult timp în aer liber. Avea barba lungă şi deasă. S-a bucurat de o sănătate excelenta de-a lungul întregii sale vieţii, până chiar în momentul morţii. E un adevărat miracol că, deşi a fost ani întregi în contact direct cu victimile ciumei, n-a fost niciodată contaminat. Nostradamus avea o minte foarte ageră. Era capabil să înţeleagă orice subiect, oricât de dificil ar fi părut. În cea mai mare parte a timpului vorbea foarte puţin, dar atunci când i se ivea ocazia putea ţine lungi discursuri perfecte. Profetul nu avea nevoie decţt de patru sau cinci ore de somn în 24 de ore. Se bucura de o mare usurinţă în exprimare şi le dorea şi celorlalţi acest lucru. În conversaţie era vesel şi chiar poznaş. Era un catolic fervent, se ruga, povestea şi făcea milostenie. Era foarte generos cu săracii, dar prefera tovărăşia egalilor săi pe plan intelectual. I se dusese faima în toata lumea cunoscută, dar aceasta nu l-a facut înfumurat. Marele sau succes i-a venit din prezicerile pe care le făcea citind în stele şi avea cu siguranţă un mare dar istoricii îi recunoscuse talentul. Nimic din ceea ce făcea nu era supranatural, dar părea să vină cu adevărat din alt timp.

Marele profet se trăgea dintr-o familie care număra experţi în vindecări şi profeţii. Bunicii săi fuseseră medici la Curte, astrologi şi cabalişti. Se convertiseră la Catolicism în urma unui decret regal. Totuşi, adorau să se afunde din nou în străvechea lor ştiinţă mistică. Nostradamus era el însuşi un catolic fervent, dar îşi exprima fără încetare mândria de a fi descententul neamului biblic al lui Issachar. De asemenea, îi placea mult să vorbească despre profeţie şi reţinea pe oricine era destul de inteligent pentru a dezbate problema. Seniorul de Florinville era un astfel de om. Acest gentilom avea domenii în Lorena şi Nostradamus îl vizita deseori. Într-o zi, seniorul de Florinville şi invitatul său au avut o discuţie despre puterea lui Nostradamus de a prezice. Seniorul îi propusese să-l pună la încercare şi invitatul său acceptă. Nostrdamus accepta întotdeauna. Era neîncetat pus la încercare de prieteni şi străini. Din fericire, adora să răspundă la provocări. Cu această ocazie, seniorul de Florinville îi spuse lui Nostradamus că avea doi porci, unul alb şi unul negru. Tot ce vroia să ştie era care din cei doi porci urma să fie servit la cina din acea seară, iar pofetul spuse: “Lupul va mânca porcul alb şi noi îl vom avea pe cel negru”. Gentilomul era absolut sigur că Nostradamus se înşelase. Pentru a se asigura şi a dovedi acest lucru, îl căută pe bucătar şi îi spuse că voia să taie porcul alb, pentru a fi servit la cină; rămase pentru a verifica dacă ordinul său fusese executat întocmai. În acea seară, la masă, se puse în faţa celor doi bărbaţi o suculentă friptură de porc. Florinville spuse râzând: “Acum putem să ne ospătăm cu porcul alb”. Nostradamus răspunse: “este porcul negru, monseniore, dar în orice caz vă face cinste”. Seniorul de Florinville clătină din cap: “Nu, e porcul alb”. Nostradamus făcu din cap că nu. Gentilomul spuse: “Am să rezolv problema”. Îl chemă pe bucătar: “O să vedeţi că de data aceasta v-aţi înşelat”. Bucătarul sosi, stăpânul său îi puse întrebări. Omul lăsă capul în jos. “Pe fereastră a intrat un lup care a luat porcul alb. Atunci a trebuit să tai porcul negru”.

În 1554 Nostradamus s-a instalat la Marsilia. În noiembrie Provenţa suferi una din cele mai mari inundaţii din istorie, ceea ce a provocat o recudescenţa a ciumei. Se pare că epidemia s-a răspândit foarte repede datorită revărsării râurilor şi o dată cu ele a cadavrelor contaminate. În orice caz, Nostradamus s-a pus pe treabă pentru a face tot ce putea pentru cei molipsiţi. Hotărârea doctorilor şi a locuitorilor de a fugi din regiune a constituit o alta cauză a extinderii epidemiei. Nostradamus a fost lăsat singur să se ocupe de bolnavi şi muribunzi. Apoi la 1 mai a fost chemat la Aix, capitala Provenţei. La Aix, ciuma a fost cumplit de virulentă, oamenii mureau pe stradă, cadavrele erau aliniate de-a lungul drumurilor, lipsite de morminte. Toţi medicii fugiseră din oraş lăsându-l pe Nostradamus singur. Disperarea atinsese un grad atât de mare la Aix că Nostradamus a văzut o femeie bolnavă cusându-se singură în propriul ei linţoliu pentru că ştia că nimeni nu o va face pentru ea când va muri. Locuitorii care fugeau, jumătate din ei bolnavi, părăsind oraşul propagau epidemia în alte comunităţi. Nostradamus nu-i putea împiedica, dar ştia ce trebuia făcut pentru cei bolnavi. Insista ca aceştia să aiba aer curat şi apă potabilă. Ceru haine curate pentru bolnavi, pături curate, veselă curată şi declară război rozătoarelor. Metodele sale nu erau încă practicate, era cu secole înaintea epocii sale, ceea ce dovedeşte încă o data că Nostradamus aparţinea unui alt timp. Ne putem imagina cu uşurinţă că munca a fost teribil de grea pentru Nostradamus, singur, zi de zi, fără ajutor. Dar într-un sfârşit populaţia s-a vindecat şi Nostradamus s-a lăsat din nou în voia pasiunii sale pentru  călătorii şi a plecat la Salon.

Salon era un oraş plăcut, atât de plăcut încât Nostradamus hotărî să se instaleze aici definitiv. Dar abia îşi formula acest gând că a fost din nou chemat de data aceasta la Lyon. Şi aici era ciumă. Unii credeau că e vorba de tuse măgărească. Doctorul se grăbi să plece la Lyon şi munci şi aici fără răgaz până la oprirea epidemiei. La Lyon, ca şi la Aix sau alte oraşe, oamenii pe care Nostradamus îi salvase de la moarte îl copleşeau cu cadouri. Astfel încât în momentul când se pregătea să  părăsească un oraş, era încărcat de tot felul de obiecte date de bolnavii recunoscători. Avea obiceiul ca înainte de a pleca să dăruiască săracilor cadourile. După epidemia de la Lyon, Nostradamus se întorsese la Salon şi o întâlni pe Anne Pousart Genelle, o văduvă bogată. S-a căsătorit cu ea şi s-au instalat intr-o casă ce mai există încă. Nostradamus şi-a petrecut restul zilelor în această casa, întru totul fericit între fermecătoarea sa soţie şi cărţile sale.

Marele profet a transformat ultimul etaj al casei sale în camera de lucru. Aici se întări interesul pentru ştiinţele oculte. Citea toate cărţile pe care le putea găsi şi se spune că le ardea după ce le termina, dar cu siguranţă că acest lucru nu e adevărat, căci, în calitate de erudit, n-ar fi putut distruge cunoştiinţe. Poate că s-a inventat această poveste pentru a-i calma pe cei care-i vroiau răul. După 1550 a scris un almanah anual şi după 1554 şi-a scris Prezicerile. Succesul acestora din urma l-a încurajat să înceapă să-şi scrie Profeţiile. Sunt cu totul nouă sute de catrene. Unele prezic evenimente ce urmau să se petreacă peste câţiva ani, altele sunt cu secole în avans. Bineînţeles, Nostradamus era astrolog, dar nu seamănă câtuşi de puţin cu astrologii moderni. Insista asupra faptului că tot ceea ce prezicea urma să se realizeze negreşit, că destinul era hotărât o dată pentru totdeauna. Nu există nicio libertate de alegere, cum există un proverb care spune: “Stelele vă împing, nu vă consrâng”. Nostradamus îşi menţinea spusele oricare ar fi fost poziţia pe care o întâlnea. Într-o zi a spus unui grup de oameni care încercau să-i pună întrebări încuietoare: “Nu mă veţi obliga să mă dezic, nici în timpul vieţii, nici după moartea mea”. Îşi scria catrenele profetice pentru secolele următoare, opunându-se ignoranţilor care, neînţelegând ceea ce acestea vroiau să spună, aveau tendinţa de a le biciui cu dispreţul şi inverşunarea lor. El spunea: “Scrierile mele vor fi mai bine înţelese de cei care vor veni după moartea mea şi care le vor pătrunde sensul”.

Nostradamus şi-a grupat catrenele în “centurii”, după cum le-a numit el, dar acest lucru n-avea nicio legătură cu perioadele de o sută de ani. Fiecare centurie cuprindea 100 de catrene. Avea intenţia de a scrie zece pentru a avea în total o mie de catrene. Nimeni nu ştie de ce, dar a şaptea centurie n-a fost terminată niciodată. Voia de asemenea să scrie o a unsprezecea şi o a douasprezecea centurie, dar se presupune că acum a intervenit moartea.



Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS