Trăim vremuri în care pare că răutatea a devenit limbajul curent. Opiniile sunt demolate nu cu argumente, ci prin jigniri, etichetări și stigmatizări. Ne uităm la o Românie împărțită în tabere care, mai degrabă decât să-și asculte diferențele, par gata să se sfâșie reciproc. De ce? De ce nu putem avea dezbateri civilizate, bazate pe respect și logică?
Politica poate că nu este pentru toți, dar sufletul nostru ar trebui să fie. Mă întreb, însă, cât mai avem grijă de el? Se vorbește des despre educația generațiilor tinere și despre viitor, dar aruncăm blam și critică asupra celor care, poate, n-au avut acces la educație și totuși au mers să voteze. Oare acei oameni nu au dreptul să fie ascultați? Oare noi, ca societate, am făcut ce trebuia în acești 35 de ani pentru a construi un sistem educațional funcțional și echitabil?
Văd oameni tot mai răi, tot mai dornici să arate cu degetul, dar mai puțin dispuși să caute soluții. Oare unde vom ajunge? Nu știu, dar privirile mele către viitor sunt încețoșate. Poate că e timpul să ne întrebăm: unde este empatia noastră? Unde este dialogul? Unde este speranța că putem fi mai buni, împreună?
Haideți să ne amintim că vorba bună zidește, iar răutatea dărâmă. Avem nevoie de oameni care construiesc, nu care distrug. De oameni care ascultă, nu doar vorbesc. De oameni care văd mai întâi sufletul, și abia apoi greșelile.
