Press "Enter" to skip to content

Toamna – sezonul perfect pentru problemele de sanatate care necesita interventii chirurgicale

In acest sezon, ar fi indicat sa te gandesti la problemele de sanatate care necesita interventii chirurgicale. Este vremea propice tratarii lor.

Sunt momente in care, vrand-nevrand, ajungem “la cutit”. Nu suna bine deloc, dar trebuie. Fie ca este vorba despre anumite interventii de natura estetica, voite, precum inlaturarea monturilor, a alunitelor ori imbunatatirea aspectului sanilor, fie despre cele necesare, cum sunt indepartarea polipilor, a amigdalitelor sau a varicelor, toate impugn contactul cu bisturiul.

Indiferent daca ai de suferit o interventie chirurgicala dorita, de infrumusetare sau de indepartare a unor “defecte”, ori vreuna legata de afectiuni mai serioase, trebuie sa iei legatura, inainte de toate, cu medicul de specialitate. Este foarte importanta discutia cu acesta si, mai ales, increderea capatata in competenta lui. Gratie tehnologiei moderne, majoritatea interventiilor se pot exercita in orice moment din an. Numai ca un medic bun va avea grija sa nu-ti recomande o operatie care poate fi amanata decat dupa terminarea sezonului estival. Si asta pentru ca temperaturile ridicate produc dilatarea vaselor de sange si duc la cresterea riscului de hemoragii si infectii. Or, nimeni nu-si doreste complicatii postoperatorii. In plus, dat fiind ca plaja este ispita verii si putini reusesc sa-i reziste, chirurgii evita efectuarea interventiilor in acest sezon, cu atat mai mult cu cat expunerea la soare afecteaza cicatrizarea optima. Iata care sunt interventiile pentru care te poti programa fara griji, toamna:

1 REMODELAREA SANILOR. Mamoplastia nu este doar o interventie de natura estetica. Mai ales pentru cele care au suferit operatii de extirpare in urma tratamentelor impotriva cancerului. Sunt persoane cu sani mari carora greutatea acestora le da dureri de gat, umeri si spate, ce se pot agrava in timp. Niciun exercitiu fizic si niciun tratament medical nu poate rezolva ptoza mamara. Mamoplastia e singura solutie. Trebuie evitata expunerea la soare inainte de operatie, dar si dupa aceea, timp de 1 an, pentru a nu se produce pigmentarea cicatricilor.

2 INFRUMUSETAREA PICIOARELOR. Acum e momentul prielnic pentru a scapa de varice si de monturile datatoare de durere. In cazul varicelor, sunt si metode de evitare a bisturiului. Tratamentul nu urmareste numai obtinerea unui picior estetic, ci a urma functional, fara dureri si fara dificultati la mers. Interventia se poate efectua practic in orice moment al anului.

3 NAS, GAT, URECHI… Cu cat este mai racoare afara, cu atat mai bine, atunci cand vine vorba despre interventiile in sfera ORL. Extirparea vegetatiilor adenoide, stiute sub numele popular de polipi sau a amigdalelor suparatoare trebuie efectuata abia incepand toamna. Numai urgentele presante se opereaza si in rest. Altminteri, exista risc mare de hemoragii postoperatorii. Este si motivul pentru care tot acum se recomanda interventiile de remodelare a nasului sau de aditii osoase si ridicare de sinusuri, in cazul implanturilor dentare.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO