Toamna nu va mai fi la fel în România. Luna septembrie va fi una istorică. Cum va fi vremea luna viitoare

in Diverse de

Toamna nu va mai fi la fel în România! Schimbările climaterice se desfășoară cu o rapiditate care îi determină pe meteorologi să anticipeze că ne putem aștepta la surprize majore și nu neapărat plăcute din punct de vedere atmosferic, scrie cancan.ro

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe patru săptămâni, astfel încât am aflat cum va fi vremea până la jumătatea lunii septembrie.

Cum va fi vremea până la jumătatea lunii septembrie
Meteorologii vin cu vești foarte bune, deoarece vremea se pare că se va menține caldă, cel puțin până pe data de 16 septembrie. Vor fi temperaturi ridicate, aproape caniculare, pentru acea perioadă, când se vor înregistra nu mai puțin de 30 de grade Celsius.

Așadar, vara se prelungește anul acesta pentru mai multe zone din țară, unde soarele va străluci în luna septembrie, la fel ca în luna august, iar frigul se va lăsa așteptat ceva timp.

Luna septembrie, spre exemplu, aduce temperaturi care sunt peste media normală, în prima parte a intervalului, și sub medie în cea de-a doua parte.

Primele zile ale lunii septembrie vor fi caracterizate prin temperaturi care vor ajunge până la 29 de grade, iar începând cu data de 14 va fi înregistrată o scădere accentuată a temperaturii.

Spre sfârșitul lunii, minima va atinge chiar 18 grade Celsius.

Luna septembrie nu se anunță a fi bogată în precipitații, meteorologii anunțându-ne că ploile își vor face apariția, însă nu în cantități impresionante. Este vorba despre averse și posibile descărcări electrice.

Săptămâna 26 august – 2 septembrie
Regimul termic va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în sud-estul teritoriului, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

Săptămâna 2-9 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar, local, în regiunile intracarpatice și apropiat de cel normal pentru acest interval în rest.

Săptămâna 9-16 septembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.