Calendaristic, a venit primăvara, chiar dacă iarna nu se îndură să plece. Iar odată cu ea, noile tendințe dau tonul în machiaj!
Noile culori de pe podiumul frumuseții invocă venirea primăverii. Dacă ultraviolet este nuanța anului 2018 și o regăsim în machiaj indiferent de anotimp, în acest sezon ei i se alătură culori calde, pline de prospețime, care aduc în atenție soarele, căldura, dar și verde-crud al naturii. Acentul pe luminuozitate este o altă tendință, la fel și volumul, iar zonele luminoase în contrast cu cele mai închise ne ajută să aducem chipului acel efect de 3D, prin care sunt puse în valoare atuurile și estompate unele neajunsuri, creând un chip cât mai apropiat de perfecțiune.
BUZE TRANDAFIRII
Portocaliul și fucsia sunt cele două ulori vedetă în machiajul buzelor în această primăvară, iar dacă preferi culorile închise, poți alege violetul, o altă culoare cu încărcătură, însă și roșul rămâne în tendințe mai ales că-l poți asorta ușor mai multor ținute și poate fi pata de culoare într-un machiaj nude. Iar pentru cele care își doresc un aspect natural, dar feminine în care buzele să fie puse în valoare, nuanțele de roz pudrat sau mai intens, trandafiriu ori cu tentă de oranj și somon sunt cele pe care le poți alege dacă vrei să ai un machiaj în tendințe.
OBRAJI PIERSICĂ
Fardul de obraz subliniază forma obrajilor ca nimeni altul și aduce chipului prospețime. E nelipsit din machiaj, iar în această primăvară rozul și piersica sunt cele două nuanțe pe care le poți folosi pentru o imbujorare fermecătoare. Și pentru mai multă luminozitate, adaugă peste acest fard o tușă fină de iluminator pe linia superioară a pometului și sub sprânceană. Dar nu uita că mai puțin înseamnă mai mult și că lumina din casă te poate păcăli. Ideea este să fii destul de zgârcită cu fardul de obraz.
OCHI TURCOAZ
Pentru machiajul ochilor se poartă nuanțele pastel dar și bejurile și marourile pentru un machiaj cât mai natural. Vedeta rămâne și în acest sezon albastrul și i se alătură nuanțele de portoaliu, cupru, mov și roz. Sclipiciul este și el în lumnina reflectoarelor și poate fi purtat în machiajul de zi ca un mic accent, însă pentru seară îl poți folosi în doze generoase. Cât privește albastrul, fiind o culoare puternică, e bine să nu fie doar o pată de culoare, ci încadrat de culori complementare mai închise care să-l definească și în același timp să-l pună și mai mult în valoare. Tușul este un alt punct forte în machiajul primăverii. Cu el vei obține un contur fin sau consistent, poți să faci ochii să pară mai mari, mai alungiți sau chiar să obții un efect de lifting. Clasicului tuș negru i se alătură acum ele albastru și lila pentru mai multă creativitate și culoare.
SFAT
Pentru luminarea și accentuarea pomeților, se recomandă farduri iluminatoare în nuanțe aurii, șampanie, roz-auriu sau holografice, în funcție de subtonul tenului tau. În acest sezon se poartă și fardurile cu sclipiri metalice, roz, lila, albastru, bronz, argintiu sau auriu, iar pentru buze poți alege oranj, fucsia sau roșu. Și nu uita să dai volum genelor! Este un machiaj simplu, rapid și cu mult șarm pentru ochi.