Tânără din Alba Iulia și-a oferit GRATUIT locuința cumpărată în rate, bolnavilor de cancer care merg la tratament în Cluj

in ExtraNews
DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Ce lăsăm în societate și care este rolul nostru au fost întrebările la care o tânără din Alba Iulia a găsit răspunsul.

Tânără a cărei identitate nu a fost dezvăluită a făcut un lucru măreț în Cluj. Aceasta și-a oferit apartamentul la care mai are de plătit 22 de ani de rate, bolnavilor de cancer.

Mai exact, l-a pus la dispoziția asociației ”Casa Filip” care se ocupă de cazarea bolanvilor de cancer sau a rudelor, care vin în Cluj, din alte orașe pentru tratamente sau consultații.

Povestea tinerei din Alba Iulia a fost descoperită de jurnalistul Valentin Șchiopu, de la Pressone.ro. Acesta a realizat un material cu tânăra, care nu și-a dezvăluit identitate, iar Valentin a numit-o simplu, E.

E. s-a născut în Alba Iulia și a fost crescută de mama sa, care a muncit mai bine de 30 de ani, într-o fabrică din oraș. În urma cu 15 ani și-a luat inima în dinți și s-a dus la Cluj, la facultate, la Psihologie.

Nu a prins loc la cămin, iar anii studenției și i-a petrecut într-o chirie, alături de alte trei studente. După ce s-a angajat s-a mutat într-o altă chirie, singură de data aceasta.

Anii au trecut, vremurile s-au mai schimbat, iar tânăra din Alba Iulia și-a luat un apartament prin programul Prima Casă. După lupte cu birocrația și mai apoi cu plata ratelor, E. a fost promovată la locul de muncă, iar în timp banii nu au mai fost o problemă.

Odată cu promovarea tânăra a început să se deplaseze mult prin țară, dar și prin străinătate, iar apartamentul luat prin credit a rămas gol și nelocuit.

În vară, tânăra a făcut un lucru magic, a luat legătura cu reprezentații Casei Filip și le-a pus apartamentul la dispoziție. A trimis cheile prin poștă și a avut o singură dorință, biblioteca să nu fie sacrificată la reorganizarea spațiului.

Află povestea completă a lui E., încercările prin care a trecut până să obțină creditul și ce se va întâmpla mai departe cu locuința, în articolul jurnalistului Valentin Schiopu, scris pentru Pressone.ro.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Loading...