Știri captivante și curiozități din toată lumea – Descoperă informațiile care contează!

Străin în țara mea! TINUTUL SECUIESC nu mai e al romanilor! O vânzătoare a refuzat să-i vândă mici unui român, pe motiv că nu vorbește ungurește

in ExtraNews de

Un tânăr bucureștean a dorit să verifice pe propria-i piele informația primită de la un prieten, conform căreia dacă dorește să cumpere mici de la Kaufland, din Odorheiu Secuiesc, nu va fi servit dacă dorința sa va fi exprimată în limba română.

Ajuns în fața standului, bărbatul a cerut, în limba română, să cumpere mici, însă vânzătoarea i-a luat banii și apoi l-ar fi înjurat în limba maghiară. După ce tânăra a continuat să vorbească în ungurește cu persoane aflate în fața standului, i-a dat înapoi banii și nu l-a mai băgat în seamă.

Uimit de reacția vânzătoarei, bărbatul a întrebat dacă nu este servit pentru că este român, iar apoi a fost interpelat de persoane care se aflau în jur, care i-au reproșat de ce nu știe și el să vorbească ungurește.

„E fiica mea, dacă nu știe românește, nicio problemă. Dar de ce nu știți dumneavoastră ungurește. Pentru că sunteți aici la Ținutul Secuiesc. Eu știu românește, dar dumneavoastră știți ungurește? Dacă veniți în Ținutul Secuiesc, măcar „bună dimineața”, „bună ziua””, a fost replica unui bărbat care susține că tânăra vânzătoare este fiica sa.

În imagini sunt surprinse apoi alte dialoguri cu persoane care ți reproșează tânărului de la București că nu știe ungurește, spunându-i că ar trebui să se întoarcă acolo de unde este.

O persoană aflată la rând, i-a atras atenţia bucureşteanului că trebuie să vorbească în limba maghiară pentru că se află în Ţinutul Secuiesc. “Cum este posibil să nu mă serviţi pentru că sunt român? Sunt curios ce zic superiorii de la hypermarket”, a spus bucureşteanul.

La scurt timp, o altă persoană aflată la rând l-a luat în colimator pe locuitorul din Capitală: “Aici trebuie să ştii ungureşte. Nu-ţi convine, pleacă de aici! Du-te în Bucureştiul tău”. Şocat de modul în care este tratat, bucureşteanul a ales să plece. “Sar ungurii la bătaie! Este incredibil ce se întâmplă aici”, a spus cetăţeanul în timp ce se afla la volanul maşinii.

Reacțiile pe Internet nu au întârziat să apără, cei mai mulți condamnând comportamentul vânzătoarei și al celor care au intervenit.

„si eu sunt ungur, dar asta deja mi se pare exagerat, xenofobia, dupa parerea mea, nu ar trebui sa existe in secolul 21… aici nu e vorba de natie sau etnie, aici e vorba deja despre omenie”, a scris raymi9612.

„Puteai sa fii turist. Nu mai servim turistii? Poate e firesc ca un roman care locuieste acolo sa stie si ceva maghiara. Si chiar stiu ceva maghiara toti romanii care sunt localnici acolo. Invata inevitabil macar cuvintele esentiale. Dar nu poti cere asta unui turist. Daca erai englez si cereai mici ce se intampla? I se cerea ca mai intai sa invete in limba maghiara cum se spune „va rog o portie de mici”?”, a scris și kablesnet.

Un alt internaut care se prezintă tot maghiar scrie: „Sunt si eu un cetatean de etnie maghiara din Targu Mures, dar asa ceva este revoltator chiar si pentru mine. Suntem in 2017 oameni buni, am putea uita trecutul? Pana la urma e Romania, esti obligat sa stii limba romana nu vice versa. Am o gramada de prieteni romani, cu care ma inteleg exemplar, si incerc sa evit oamni de genul, fanatici, care nu inteleg ca in Romania exista probleme mai importante decat rahaturi din astea nationaliste. Trist, foarte trist unde am ajuns”.

Conducerea Kaufland a trimis următoarea reacție: „Bună ziua, Regretăm experiența prin care ai trecut și totodată ne cerem scuze. Subliniem că ne delimităm ferm de astfel de comportamente discriminatorii și misiunea noastră este să oferim produse și servicii de calitate însoțite de amabilitate față de toți clienții, nediferențiat. Te asigurăm de toate eforturile noastre de a comunica cu clienții noștri într-o manieră corectă. Facem un efort continuu de a preveni astfel de situații și demarăm periodic training-uri cu angajații noștri. Cu respect, Echipa Kaufland România”.

Cu siguranță, judecând la rece, putem considera că vina aparține ambelor părți, tânărul bucureștean, chitit să demonstreze că nu va primi nimic de la magazin, daca nu cere în maghiară, și care a avut „șansa” să întâlnească exact vânzătoarea destul de proastă ca să-i facă pe plac!

Trimite prietenilor

Ultimile din

Mergi la SUS