Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Stâlpul familiei este amanta!?

in Diverse

Amantă, iubită, mamă sunt de ani buni, cu doi copii reușiți. Mă simt împlinită și invidiată de soția lui. Față de ea nu am resentimente, știe ce are acasă… așa că și eu am ales ce am iubit. De bătut (soția lui) încă nu m-a bătut. Pe el (soția) l-a mai pocnit! Își păzește „soțul iubitor” cât poate, ca să nu vină pe la noi. Se luptă în zadar… Este cu mine ziua, la mine nu doarme noaptea… Oficial rămâne însurat, situația e complicată. Unde e problema? De ce nu stă la mine acasă? Simplu, nu îl vreau zi şi noapte lângă mine…”

Citesc și mi-e milă. Este comentariul lăsat de o femeie la articolul meu Regret că n-am băut-o pe amanta bărbatului meu. De ce mi-e milă? Pentru că se minte pe ea. De ce cred asta? Pentru că sunt femeie, pentru că am fost amantă și pentru că e ca și cum ți-ai cumpăra o mașină mult visată, o lustruiești, bagi bani în ea, dar nu mergi cu ea niciodată. Mergi pe jos până îți sângerează tălpile. Iar când ești obosită și rănită, o mai ştergi un pic de praf și, printre lacrimi, îți promiți că mâine, da, mâine vei merge cu mașina ta de lux. Te amăgești singură ca să poți înfrunta și ziua de mâine în care el e acasă cu nevasta sau e plecat la Veneția, unde-și plimbă nevasta cu gondola. Da, nevasta aia care simți tu că te invidiază, chiar știe ce are la ușă. Ea știe că tu nu ești nici prima, nici ultima lui amantă.

De ce stă ea cu el? Ea știe. De ce stai tu agățată de el? Dacă nu e vreun Țiriac, stai visând la ziua când el va divorța și te va lua de nevastă? Visul oricărei amante este să devină soție, așa cum toate rațele visează să devină lebede. În ciuda faptului că, uneori, nevastă-sa „l-a mai pocnit”, el tot nu se dă dus de lângă ea, iar noaptea împart patul conjugal, unde, probabil, el doarme înfrigurat pe marginea lui. Sărăcuțul! Nu, nu fac sex demult, din cretacic. Dar seară de seară se duce acasă. De ce? Pentru că nu vrea să o supere. Pentru că e o formă de respect față de nevastă, copii, soacră, nașii și vecinii de pe scara blocului. Pentru că vine la tine doar ziua, așa cum vin hoții profesioniști, ziua, da, când nu-i prea vede lumea care e plecată la serviciu. De altfel, și el vine ziua, când reușește să plece mai devreme de la slujbă, doar pentru câte o oră, cât să-ți pună repede poalele în cap, ca în WC-ul din Gara Lehliu. Ce să facă? E grăbit. Îl așteaptă nevastă-sa ca să meargă cu copiii la mall, la film.

„Oficial, rămâne însurat”!! Și neoficial, cum rămâne? Te-ai întrebat vreodată de ce nu divorțează? Da, te-ai întrebat. Dar alungi răspunsul, pentru că-ți strică fengshui-ul. Nu divorțează pentru că-i e bine așa. Știi și tu asta. Pentru că el nu vrea să-i dea drumul soției lui, pentru că dacă ea nu e vreo milionară excentrică, atunci am o veste proastă pentru tine: o iubește. Pentru că nu-i arde sufletul să te țină pe tine noaptea în brațe, ci pe ea. Pentru că tu ești „cu fetele” de Revelion, Paște şi Crăciun, în timp ce ei doi își petrec sărbătorile cu familiile reunite și prietenii. Tu ești cealaltă. Tu ești cea care pui umărul la bunul mers al familiei lui. De ce ar divorța de o femeie care îi îngăduie să aibă o amantă sau două sau șapte? Ca să facă ce?

Îmi vine să râd. Nu de femeia pe care am citat-o, ci de mine. Pentru că Am fost amanta unui concubin, dar eu mi-am dat seama: stâlpul familiei este amanta!

Pe Miriam o găsiţi întreagă aici


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS