Sorina, fetița din Baia de Aramă, a ajuns în SUA! Primele imagini cu micuța în noua ei locuință

in Diverse de

Sorina, fetița din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie de români care trăiește în SUA, a ajuns în locuința familiei care o va îngriji începând de acum.

Astfel, în imaginile făcute publice de jurnalista Ioana Dogioiu, fetița apare în noua ei locuință, în timp ce se joacă la pianul familiei Săcărin, care a adoptat-o.

Ioana Dogioiu a ținut legătura cu soții Săcărin pe tot parcursul scandalului care a însoțit plecarea acestora cu copilul, din țară. Aceasta a relatat și despre un incident petrecut la aeroportul Otopeni, unde controlul de securitate ar fi durat excesiv de mult, iar familia a pierdut avionul la care avea bilete.

Sorina, fetița din Baia de Aramă a cărei poveste a emoționat o țară întreagă, a părăsit România la exact o lună după ce a fost târâtă de un procuror din casa fostei asistente maternale. A fost o lună plină de procese pentru soții Săcărin. Toate instanţele le-au dat câştig de cauză şi au respins, rând pe rând, cererile formulate de procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, care a încercat să obţină o ordonanţă preşedinţială prin care să se interzică plecarea Sorinei din ţară.

Am fost intrebata daca voi mai intreba de Sorina. Mai mult decat atat, tin legatura cu familia Sacarin, care imi trimite mereu poze si filmulete din noua viata a copilei lor. In mod normal nu as posta nimic despre viata privata a unui copil, dar nimic din povestea aceasta nu a fost normal. Cred asadar ca este important ca oameni cumsecade, manipulati de ceea ce, in opinia mea, ar putea fi chiar rezistenta unor mafii autentice in lupta pentru pastrarea prazii, sa vada ca totul e in regula. Sorina e foarte bine, ba chiar vadeste curiozitati noi pe care parintii ei se gandesc sa le cultive.

credius.ro

Publicată de Nadina Ioana Dogioiu pe Marţi, 23 iulie 2019