Salariile angajaţilor de la Primăria Alexandria au fost mărite, începând cu 1 iulie, cea mai mare creştere fiind cea a venitului primarului, Victor Drăguşin, care va primi un salariu mai mare chiar și decât cel al șefului statului, informează Mediafax.
Concret, edilului i s-a dublat salariul, după ce legislativul local a aprobat o hotărâre în acest sens, conform reglementărilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
”Mie mi s-a dublat salariul. Un primar are, în momentul de faţă, 9.100 lei bani în mână, un viceprimar 8.100 lei”, a declarat Drăgușin.
Cu alte cuvinte, primarului din Alexandia îi vor intra în buzunar mai mulți bani decât lui Klaus Iohannis.
Șeful statului a încasat anul trecut un salariu de 16.300 lei, iar în urma legii salarizării unitare ar urma să primească 17.400 lei, considerat cel mai mare salariu de demnitar.
Acest venit este urmat de cel al şefului Guvernului, al şefilor Parlamentului şi preşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Curţii Constituţionale (CCR) – 15.950 lei, iar miniştrii urmând să aibă 14.500 de lei brut pe lună.