Situaţia tensionată si amenințări cu moartea între preoți: „Te tai în bucăți și îți pun mațele în mână”

in ExtraNews de

Situaţia tensionată din satul Schit-Orăşeni (comuna Cristeşti), unde preotul Ioan Ungureanu de la Biserica „Schimbarea la faţă a Domnului” a fost suspendat din funcţie, tinde să devină tot mai gravă. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MBB) spun că vor sesiza autorităţile statului dacă lucrurile nu vor intra pe făgaşul normal.

Ieri, la mai mult de 48 de ore de la incidentele de vineri, când preotul Ioan Ungureanu a refuzat să predea cheile bisericii, reprezentanţii MMB au organizat o conferinţă de presă la Protopopiatul Botoşani, încercând să arate că preotul îi dezinformează pe oamenii din sat. Mai mult, deşi nu avea acest drept, părintele Ungureanu s-a prezentat duminică la biserică şi a ţinut o slujbă, la care au participat circa 20 de enoriaşi.

În acest context, vicarul administrativ al MMB, Marian Timofte, a declarat ieri că suspendarea din funcţie a preotului Ioan Ungureanu nu a venit doar ca urmare a nepomenirii ÎPS Teofoan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în timpul slujbelor religioase, ci din cauza comportamentului din ultimele şase luni.

Marian Timofte spune că acest comportament al preotului Ungureanu, care slujeşte în sat de 17 ani, a început să se manifeste mai pregnant în ultimele şase luni, iar reprezentanţii MMB au încercat să vorbească cu el, însă acesta a refuzat orice dialog.

De altfel, în timpul incidentelor de vineri, unul dintre preoţii inspectori care a ajuns la Schit Orăşeni ar fi fost ameninţat cu moartea de preotul Ioan Ungureanu. „I-a spus că-l va tăia în bucăţi şi-i va ţine maţele în mână. Există o înregistrare video în acest sens, dar o vom pune la dispoziţia autorităţilor. Urmează să facem o sesizare în acest sens. Nu este singurul care a fost ameninţat, dar este singura filmare în acest sens”, a spus vicarul administrativ al MMB, Marian Timofte, care a recunoscut că reprezentanţii Mitropoliei iau în calcul depunerea unor plângeri penale împotriva preotului.

Conform canoanelor bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu riscă pedepse vremelnice, inclusiv caterisirea, însă decizia va fi luată de Consitoriul Eparhial.

Trimite prietenilor