Singurele pensii care cresc în anul 2026 în România: 200.000 de pensionari sunt vizați. Care este condiția

Singurele pensii care cresc în anul 2026 în România: 200.000 de pensionari sunt vizați. Care este condiția.

200.000 de rezerviști din sistemul de apărare, ordine și siguranță publică au primit vestea mult așteptată.

Legea care le-ar fi majorat pensiile și care a fost declarată neconstituțională de CCR a revenit în Parlament, scrie newsweek.ro.

Parlamentarii o vor pune în acord cu ce a decis CCR. Pensiile militare nu au crescut la marea recalculare din septembrie 2024.

A existat însă promisiunea privind creșterea pensiilor militare.

Ce se întâmplă cu restul pensiilor

Legea prevede indexarea pensiilor militare atunci când cresc soldele.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, în procentajele stabilite la art. 29 şi 30 (pentru pensiile de serviciu – n.r.) şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie, (…) astfel:

Potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie, ale căror drepturi au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi,

În funcție de gradul militar/profesional deținut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu și media soldelor de funcție/salariilor de funcție deținute în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii”, spunea legea.

Legea a fost atacată la CCR de Avocatul Poporului. CCR a declarat legea de creștere a pensiilor specială neconstituțională.

Cum au „căzut” creșterile de pensii la CCR

Într-o analiză, Sindicatul Polițiștilor arată că legea a fost declarată neconstituțională dintr-un singur motiv:

S-a încălcat principiul egalității în drepturi (art. 16 alin. 1), din două perspective: excluderea de la actualizare a pensionarilor militari care exercită demnități publice (art. 59³) și existența a două regimuri de echilibrare a pensiilor, după data ieșirii la pensie (art. 59¹).

După ce CCR declară neconstituțională o lege, Parlamentul are obligația să îndrepte erorile care au făcut-o astfel și să o refacă pe baza observațiilor CCR.

Apoi trebuie să voteze din nou. Timp de 1 an și 2 luni acest lucru nu s-a întâmplat.

Zilele acestea legea de creștere a pensiilor militare declarată neconstituțională a reapărut pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

Comisia pentru buget, finanțe, bănci a Camerei Deputaților a reintrodus pe ordinea de zi pentru ședința din data de 9 iunie 2026 (marți), Proiectul de Lege Plx 540/2024 (Legea 559/2024) pentru completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Prin această decizie, parlamentarii doar respectă obligația clară de reexaminare a legilor declarate neconstituționale a priori înainte de promulgare, pentru punerea în acord a textului legislativ cu decizia Curții.

În consecință, legea care prevede creșterea pensiilor militare (rezerviștilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță) urmează să fie curățată de elementele de neconstituționalitate, supusă la vot și adoptată.

Pensiile civile, înghețate

În 2026, cele 4,6 milioane pensii civile rămân înghețate în România. Valoarea punctului de referință rămâne 81 de lei.

VPR-ul ar fi trebuit să urce la 97 de lei dacă se operau cele două indexări din 2025 și 2026.

Și indexarea pensiilor la 1 ianuarie 2027 se află în incertitudine.

Autorul recomandă:

Lasă un comentariu

- Advertisement -
x