Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Sindicaliștii din ANP îl contrazic pe Toader care a afirmat că de Legea recursului compensatoriu au beneficiat până acum 600 de persoane și arată că numărul real este de 1.200 deținuți, eliberați într-o lună

in ExtraNews de

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că în prima lună de la intrarea în vigoare, Legea recursului compensatoriu a avut ca efect eliberarea a 1200 de deținuți.

Această cifră a venit ca o replică la afirmația ministrului Justiției, Tudorel Toader, care anunțase în Parlament că de această lege au beneficiat până acum aproximativ 600 de deținuți.

Datele oficiale arată că aproximativ 80% dintre deținuții eliberați, recidivează într-o perioadă de un an de când sunt eliberați. Aceasta înseamnă că în anul următor, numărul infracțiunilor va crește cu circa 5.000.

Se estimează că până la sfârșitul anului viitor, aproximativ 8.000 de deținuți vor beneficia de această lege.
Legea recursului compensatoriu, intrată anul acesta în vigoare, prevede că se scad șase zile din pedeapsă, pentru fiecare lună în care un condamnat a stat într-un spațiu mai mic de 4 metri pătrați sau într-unul în care este igrasie.

Nici nu s-a aplicat bine legea și au apărut erori în aplicarea ei. La Penitenciarul din Giurgiu au fost eliberați din greșeală trei deținuți. Unul dintre condamnații eliberați, era un cetățean străin care a părăsit România imediat ce a fost eliberat.
Am sentimentul că măsurile luate în pripă în acest an, ne vor face ca anul viitor să ne întrebăm: Doamne, în ce lume trăim?

Ultimile din

Mergi la SUS