Press "Enter" to skip to content

Sezon estival plin de amenzi pentru nerespectarea legilor sanitar veterinare. Şi e doar începutul

   În data de 12 iulie, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017 au desfăşurat mai multe controale în unităţi de producere, prelucrare, procesare, depozitare, valorificare şi comercializare a produselor alimentare, anunţă ANSVSA.

   Astfel, au fost verificate 36 de unități localizate în cele şapte zone de interes turistic de le Littoralul Mării Negre: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia. În urma controalelor s-au constatat deficienţe cu privire la comercializarea directă a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, nerespectarea condiţiilor de igienă în spaţiile de producţie, etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, neanunţarea de către operatorul economic a începerii activități supuse controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

   Pentru abaterile constatate trei restaurante, o braserie, o pensiune şi un fast food au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 16.500 de lei. A fost emisă o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii pentru un restaurant. De asemenea, au fost confiscate şi retrase de la comercializare 106 kg de produse alimentare, improprii consumului uman, cantitate care a fost dirijată către o unitate de neutralizare.

   Tot în cursul acestei zile, la solicitarea IPJ Constanţa, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au efectuat acţiuni comune de control în staţiunea Venus, unde, în urma verificărilor efectuate au sancţionat contravenţional două restaurante, cu amenzi în valoare de 5.500 de lei. Au fost retrase de la vânzare 72 de kg de produse alimentare improprii consumului uman şi dirijate către o unitate specializată pentru neutralizare. (foto: pagina facebook Mamaia Online)

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO