Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Şedinţă fulger la Ministerul de Interne. Marcel Vela l-a demis în lipsă pe şeful IPJ Vâlcea: E liber? Spuneţi-i că acum l-am demis

in Politic de

Ședință fulger cu prefecții și sefii de Poliţie din țară la Ministerul Afacerilor Interne. Marcel Vela a tăiat în carne vie în ultima zi din an. L-a demis pe șeful poliției din Vâlcea și i-a certat pe toți ceilalţi sefi de structuri din județ după ce o ambulanţă în care se afla o fetiță de 11 ani a ratat întâlnirea cu elicopterul SMURD.

Marcel Vela, ministrul de Interne: La Vâlcea suntem, nu? Cum stati cu faptele de ultraj ale interlopilor la adresa poliţiştilor. Aţi avut opt anul acesta şi data trecută aţi raportat opt şi nu aţi spus şi de cele 15 de anul trecut, care împreună făceau 23. Aţi mai avut cazuri?

Adjunct: Sunt adjunctul şefului IPJ. Raportez că nu am mai avut fapte de ultraj. Conducerea IGPR a dispus control şi au fost lămurite aceste aspecte.

Marcel Vela: Cum adică lămurite? Am văzut poliţişti bătuţi de 23 de ori.

Adjunct: Vizavi de acele disfuncţionalităţi urmează să fie dispuse măsuri pentru remediere.

Marcel Vela: Unde e inspectorul-şef?

Adjunct: Raportez că e liber.

Marcel Vela: Liber? Păi ce, voi sunteţi arestaţi acolo?

Adjunct: Are zile de concediu.

Marcel Vela: Am înţeles, e obosit. Spuneţi-i că pentru că nu e la videoconferinţă, nu a managerizat bine actele de ultraj, pentru că circulă cum circulă, am înţeles că e a doua oară. Spuneţi-i că acum, aici, l-am demis. Prima demitere online pentru un inspector-șef. Domnul Minoiu de la resurse? Luaţi măsuri: ordin, inspectorul de la Vâlcea destituit.

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, comisarul Sorin Oară, a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins în ziua de Crăciun de poliţiştii din Horezu circulând cu o viteză mult peste limita legală.

Inspectorul şef al Poliţiei Vâlcea a fost înregistrat de radar cu o viteză de 125 km/h, deşi limita legală pe acel sector de drum este de 70 de km/h.



Loading...

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS