Scapă de ţânţari cu o soluţie naturală şi ieftină, preparată în casă

in Diverse

Vara este la ea acasă mai ales că temperaturile au început să crească ușor zilele acestea. Și pentru că este vară avem automat și țânțari, din belșug am putea spune. Noi îți recomandăm o soluție împotriva țânțarilor care poate fi pregătită în casă cu câteva ingredinte simple, printre care se numără și bicarbonat de sodiu.

Cum se prepară soluția pentru țânțari cu bicarbonat de sodiu
Căldura de afară, dar și ploile aduc la viață insectele, iar mușcăturile țânțarilor pot fi o adevărată problemă, în special pentru persoanele cu pielea sensibilă sau alergice. Când țânțarii devin agresivi și intră în casă nu te grăbi să mergi la farmacie să cumperi produse care conțin multe substanțe chimice, ci apelează la soluții practice și ieftine.

Există o metodă cu bicarbonat de sodiu, ingredientul minune pe care îl are orice gospodină în bucătărie. Așadar, apelează la soluții naturale, simple și eficiente care te vor ajuta să scapi de țânțari sau alte insecte enervante.

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara în casă soluția împotriva țânțarilor: o linguriță de bicarbonat de sodiu, o linguriță de ulei de măsline și 5 linguri de oțet de mere. Aceste trei ingrediente simple se amestecă și se pun într-un recipient cu pulverizator ca să-ți fie mai ușor când aplici soluția pe piele. Poți folosi un recipient mai vechi în care a fost un spray împotriva țânțarilor. Soluția se aplică ori de câte ori simți nevoia, atât în casă, cât și afară.

Un alt truc împotriva înțepăturilor de țânțari
În cazul în care țânțarii deja au apucat să te muște și te confrunți cu mâncărimi apelează tot la o soluție ieftină și practică. Și de data aceasta ai nevoie de bicarbonat de sodiu care ameliorează mușcăturile de insecte deoarece neutralizează pH-ul pielii. Pe lângă ingredientul minune îți mai trebuie un pahar cu apă și o bucată de bumbac.

Mod de preparare: bicarbonatul se toarnă în apă și se amestecă. Curățați mușcătura de țânțari cu apă și săpun și apoi aplicați cu o bucată de bumbac soluția obținută. În acest fel evitați infectarea mușcăturilor. Lăsați să acționeze timp de 10 minute.


Loading...