În satele risipite şi depopulate din Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, un tărâm de peste 38.000 de hectare, preţuit pentru pădurile sale şi pentru cetăţile dacice, trăiesc câteva mii de oameni.
Pădurile ocupă peste 70 la sută din suprafaţa Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina, o rezervaţie care cuprinde mai mult de 38.000 de hectare, în Munţii Şureanu. Parcul natural se întinde pe teritoriul administrativ al comunelor Pui, Orăştioara de Sus şi Boşorod, iar cele câteva sate de pe raza lui sunt risipite pe munte, ori înşirate pe văile unor pârâuri. Mai multe dintre cătunele aflate în aria parcului natural nu au curent electric, apă sau canalizare, iar drumurile lor sunt greu accesibile iarna, însă oamenii sunt obişnuiţi cu acest mod de viaţă. Cătunele depopulate din jurul cetăţilor dacice David locuieşte în Pietroasa, un cătun invizibil pe harta judeţului Hunedoara, în vecinătatea cetăţii Blidaru. Pentru că nu sunt drumuri până la casa lui, situată într-o vale, înconjurată de ruinele mai multor case părăsite, omul a săpat singur un drumeag, până la poteca din apropierea cetăţii Blidaru. „Au fost vremuri în care eram vizitat doar de urşi, lupi şi alte vietăţi care se ascund prin pădure şi dau târcoale la animale şi la porumbul din grădină”, a povestit David. Bărbatul nu are televizor, radio, curent electric, iar casa veche o luminează cu un felinar.
Vasile (71 de ani) locuieşte împreună cu soţia sa în Comarnic, un alt sat al cărui nume nu apare pe hărţi. „Întreaga zi ne-o petrecem având grijă de animalele de pe păşuni. Avem peste 100 de oi, vaci şi cai. Ne încălzim la sobă şi ne luminăm casa cu ajutorul dinamului, iar după două ore de mers pe jos ajungem la primul sat, Ohaba Ponor, unde este magazin“, povesteşte Ioan. Acesta îşi câştigă existenţa din oierit şi vânzând ţuica pe care o produce în gospodărie.
Mulţi dintre turiştii care ajung pe drumul de ţară ce porneşte din satul Ohaba Ponor şi străbate văile Şureanului se îndreaptă spre Peştera Cioclovina. „Peştera este cam la vreo două ore de mers pe jos din satul Federi, dacă ştii potecile prin pădure. Dacă nu, fie te rătăceşti, fie mergi pe calea ocolită şi ajungi acolo în trei-patru ore. Pe drum însă ai ce vedea: peşteri, un zid dacic, locuri minunate despre care se spune că ascund comori şi animale sălbatice“, explică Ioan, un bătrân din Federi, un sat aflat în Parcul Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina.
Oamenii din Ursici şi-au construit casele din lemn pe culmile munţilor, deasupra pădurilor de fag, molid şi mesteacăn, la capătul unor poteci care se bifurcă de mai multe ori. Contactele cu civilizaţia sunt rare. Cei din Ursici îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână şi păstrau sărbători vechi, uitate: ziua ursului şi ziua lupului, ambele ţinute la început de februarie.
Citeste mai mult: adevarul.ro
