Rubarba sau răbarba este o plantă originară din Asia Centrală, felul în care arată în prezent fiind rezultatul unor hibrizi şi încrucişări repetate. Rubarba creşte în cantităţi mari în Siberia şi China, iar la noi este cultivata mai ales în Ardeal unde i se spune „Răbarbăr” sau „Răbarbără”. Are un gust acrişor şi este folosita în compoturi, prăjituri, dar şi la acrirea ciorbelor. Rubarba regenerează celulele hepatice şi trateaza anemia.
De la rubarbă se consumă doar peţiolul (tija -tulpina fruntelor). Tijele au o culoare ce poate varia de la roz deschis pana la roşcat-violaceu. Pieliţa acestora este subţire, colorată şi se curăţă cu ajutorul unui cuţit, înainte de preparare. Frunzele nu se consumă deoarece sunt toxice şi pot fi chiar fatale pentru că ele conţin oxalaţi, toxine puternice, otrăvitoare, care sunt foarte periculoase dacă sunt consumate în cantităţi mari.
Rubarba este bogată în fosfor, potasiu, magneziu, fier, zinc şi vitamine (mai ales Vitamina C). Datorită conţinutului mare de fibre, rubarba este indicată în cazurile de indigestie. De asemenea, este tonică şi regeneratoare a celulelor hepatice, trateaza anemiile, scade tensiunea arterială şi reduce colesterolul „rău”. Nu este recomandat consumul de rubarbă persoanelor care suferă de gută. Gustul acrişor al rubarbei o face potrivită pentru acrirea ciorbelor. În acelaşi timp, este foarte răcoritoare, fiind preferată pentru deserturile din zilele călduroase de vară. Trebuie recoltată la timp, în lunile mai şi iunie, pentru că, dacă se recoltează peţiolurile după luna iulie, acestea s-ar putea să aibă un gust amărui.
Din peţiolurile de rubarbă se prepară compoturi, dulceaţă, suc, peltea, jeleuri, şerbeturi, marmelade. Rubarba se mai foloseşte la prăjituri, tarte, îngheţate, dar poate fi folosită şi pentru prepararea de aperitive, în stare proaspătă sau ca garnitură, sub formă de sosuri la mâncăruri de legume sau carne. (foto: pixabay.com)
