Revistă britanică: România, ţara fără cale de întoarcere – exportatoare de forţă de muncă şi dependentă de banii trimişi de românii care lucrează peste hotare

in Extern

Un reportaj publicat de revista britanică NewStatesman şi intitulat „Romania, ţara fără cale de întoarcere” porneşte de la povestea şi îndeletnicirile lui Victor, un român care îşi câştigă existenţa transportând compatrioţi peste graniţe, pentru a ajunge la etape marcante ale istoriei României în eforturile sale de a deveni o naţiune.

Reportajul pleacă de la povestea lui Victor, care prin spiritul său descurcăreţ şi existenţa câştigată la limita legii reprezintă încarnarea „realităţilor obscure” ale Uniunii Europene moderne, dar şi a celor 4 libertăţi europene: circulaţia pentru obţinerea de bunuri, servicii, resurse umane şi capital.

Victor îşi conduce dubiţa sa rablagită din România în Portugalia parcurgând 4.000 de kilometri în 50 de ore, doar 3 dintre ele fiind rezervate somnului. După un popas de 10 ore, se întoarce acasă şi o ia de la capăt. În mare parte drumurile sale înseamnă transportul românilor într-o singură direcţie. El, relatează jurnalistul Juan Moreno de la Der Spiegel „este totodată expeditor, curier, mesager şi contrabandist.” Ştie să-i evite pe poliţiştii corecţi şi să-i mituiască pe ceilalţi.

La momentul căderii dictaturii lui Ceauşescu populaţia României era de 23.5 milioane. Acum a scăzut la 19.5 milioane şi acestea sunt doar cifrele oficiale. Unele estimări arată o scădere ceva mai consistentă (un milion, chiar două, de oameni), cel mai important factor fiind circulaţia liberă, una dintre valorile cele mai dragi ale Uniunii Europene. Un alt factor este rata scăzută a natalităţii. Populaţia României este răspândită peste tot în Europa, în timp ce România însăşi se tot goleşte. Moreno spune că românii ţin în viaţă în Europa domenii care s-ar fi prăbuşit în lipsa lor: de exemplu Germania nu şi-ar fi putut dezvolta sectorul construcţiilor, măcelăriile ar fi rămas fără forţă de muncă, iar culturile de cartofi şi sparanghel, inexistente. Din cuvintele aceluiaşi jurnalist se deduce că România are un statut cumva unic datorită migranţilor săi, dar incalificabil: „În Europa sunt ţările cu reputaţie proastă, cele cu reputaţie foarte proastă şi mai este România.”

Istoria României poate fi văzută, în opinia autorului articolului, ca un adevărat slogan pentru haos, brutalitate şi corupţie. După ce România a purtat un război lipsit de eroism, când, aliat al naziştilor a schimbat macazul, pentru că nu mai era „o idee bună”, a nimerit sub puterea lui Stalin, ca în 1965 să simtă o adiere de optimism prin venirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea Partidului Comunist.

Dan Brett, un expert român de la Universitatea College London, a declarat, răspunzând propriei întrebări: „România e cunoscută pentru corupţie, orfani, Dracula şi Ceauşescu. Nu e o listă prea lungă.” Totuşi, în ciuda faptului că e codaşă la multe clasamente europene, în ciuda faptului că este depopulată şi disfuncţională, ea a repurtat câteva succese semnificative: „Unu: deşi extrem de eterogenă, nu s-a destrămat precum Iugoslavia. Doi: statele estice ce promiteau cel mai mult ca viitoare democraţii, Polonia, Cehia, Ungaria au alunecat înapoi în autoritarism . Acest lucru încă nu s-a întâmplat în România. Trei: România a ales un etnic german preşedinte; nu o să vedeţi un etnic turc ales preşedintele Bulgariei. Patru: În ciuda corupţiei la tot pasul, România a băgat la închisoare politicieni din toate formaţiunile politice.” România, campioană la statistici negative

Ţara nu are o tradiţie a guvernării cinstite. Guvernarea care este social-democrată cu numele, nu în esenţă, este mai mult o glumă proastă, decât o ameninţare, scopul său nu este dictatura, ci îmbogăţirea proprie, scrie publicaţia britanică. Cei aflaţi în afara graniţelor sunt cei mai capabili să resimtă o furie puternică, faţă de cei rămaşi care mai protestează, dar în general dau din umeri, dând dovadă de apatie. Prim-ministrul Viorica Dăncilă este considerată o unealtă în mâna influentului lider de partid Liviu Dragnea.

Lipsa infrastructurii este „revoltătoare.” Unele surse semnalează faptul că Corina Creţu, comisarul european pentru politică regională, caută cu disperare să ofere bani pentru străzi şi căi ferate. Guvernul însă nu doreşte să contribuie cu partea sa, folosind-o ca plată pentru angajaţii loiali. În România angajaţii din sectorul public sunt plătiţi mai bine decât cei din sectorul privat. Nicio ţară din Europa nu are atâţia proprietari de case ca România, care se află la 95%. Sunt case ieftine şi supraglomerate. Dar e posibil ca aceasta să fie o statistică cam dubioasă, fiind declaraţi mulţi rezidenţi care locuiesc la aceeaşi adresă, dar care nu stau realmente acolo. Un exemplu dat de Dan Nita, primarul Miroslavei, judeţul Iaşi, fiind cel al rezidenţilor falşi din Republica Moldova.

Un oficial guvernamental a declarat că o Românie care a supravieţuit încercărilor de înghiţire a trei imperii, Rus, Otoman, Austro-Ungar a trebuit să găsească căi ocolite pentru a reuşi: „Devii şmecher. Începi să te crezi prea deştept.”Întrebat dacă este o tehnică de supravieţuire, oficialul român a precizat: „Nu şi una pe care să se poată construi o bază solidă pentru o viaţă aşezată într-un climat fructuos. Va fi munca unor întregi generaţii.”     

De la descurcăreţi la studenţii recrutaţi direct de pe băncile universităţilor    Mai sunt însă şi români care nu sunt doar descurcăreţi, ci şi talentaţi. Ei sunt cei pe care Microsoft şi alte asemenea companii îi recrutează direct de pe băncile universităţilor. Lor li se alătură şi tinerii care se întorc în ţară cu planuri mari. Este cazul lui Paul Andre Lungu care vrea să înfiinţeze o firmă de televiziune, pe baza experienţei din Londra. El a redat dorinţele compatrioţilor săi din Marea Britanie de a reveni în ţară. Jumătate dintre ei şi-ar dori să se întoarcă. El personal este optimist: „poţi obţine un salariu decent în Bucureşti . Un venit de 20.000 de lire pe an este destul de satisfăcător.”  

Palatul Parlamentului şi umbra sa grea asupra Bucureştiului   Bucureştiul este un oraş viguros şi plin de voie bună, dar clădirile din perioada comunistă se amestecă cu hotelurile luxoase şi trimit mereu către trecutul în care comunismul nu a cedat din senilitate, ci ca un sângeros „amurg al zeilor.”   Construit pentru a deveni căminul la bătrâneţe al soţilor Ceauşescu, Palatul Parlamentului  încă îşi aruncă umbra asupra Bucureştiului, la modul cel mai propriu. 

Citeste mai mult: adevarul.ro