O mică atenție oferită cu prilejul sărbătorilor sau al zilelor de naștere este adesea apreciată și însoțită de zâmbete și mulțumiri, însă lucrurile pot sta cu totul altfel atunci când vorbim de mediul profesional. Dacă ți-ai propus să cumperi un cadou unuia dintre superiorii tăi, este important ca gestul tău să nu fie interpretat greșit. Contextul și persoanele implicate sunt două aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a da iama prin magazine.
Ce să NU oferi în dar șefului tău și când NU este indicat să-i cumperi un cadou
Nu este neobișnuit ca directorul unei companii să ofere cadouri angajaților săi în anumite contexte, fără ca aceștia să se simtă obligați să întoarcă favorul. Pe de altă parte, oferirea unei atenții, oricât de mici, poate fi interpretată ca mită, mai ales dacă ești nou-venit/ă în companie sau nu te-ai consultat și cu ceilalți colegi în prealabil. Mai mult decât atât, oferirea unui cadou complet inadecvat îți poate pericilita viitorul profesional și relația cu angajatorul. Dacă vrei să eviți o situație jenantă, urmează sfaturile din acest articol.
- Nu oferi niciodată bani
Pe lângă ideea de mită, un cadou în bani poate sugera lipsa ta de interes pentru preferințele destinatarului, cât și faptul că gestul tău a fost o decizie de ultim moment. Un card cadou poate fi totuși adecvat atunci când ești în pană de idei, însă ai grijă să nu alegi ceva complet irelevant: de exemplu, nu oferi un voucher la un magazin care vinde articole de pescuit dacă șeful tău nu este pasionat de această activitate.
- Nu oferi cadouri prea „personale”
Îndreaptă-te către o zonă cât mai neutră și evită cadourile sentimentale sau prea personale precum bijuteriile, parfumurile sau articolele de îmbrăcăminte. Încearcă să mizezi pe simplitate și să eviți totodată cadourile prea scumpe care pot stânjeni destinatarul. În cazul în care vrei să cumperi un cadou mai scump, cel mai bine este să împarți costurile cu restul colegilor și să oferiți cadoul împreună. Pentru o doză de originalitate, cadourile corporate de la Ugearsmodels te pot scoate din impas!
- Nu oferi băuturi alcoolice
Dacă șeful tău este mare amator de vinuri, iar tu împreună cu ceilalți angajați ați hotărât să cumpărați o sticlă din cel mai bun sortiment, un astfel de cadou în contextul dat este perfect acceptabil. Atunci când nu cunoști preferințele destinatarului, cel mai bine este să scoți băuturile alcoolice din ecuație. Unele persoane pot considera un astfel de cadou mult prea personal sau chiar inadecvat într-un cadru profesional.
- Nu oferi cadouri care au o conotație controversată
Chiar dacă șeful tău are un simț al umorului dezvoltat, evită cadourile care pot avea conotații politice, religioase sau care pot face aluzie la anumite tabuuri culturale. Apelează la vocea rațiunii și gândește-te de două ori înainte de a achiziționa un cadou jignitor sau stânjenitor. Cu alte cuvinte, lasă gluma la o parte!
Un cadru profesional presupune în general o atitudine conservatoare, lucru care trebuie să se reflecte și în micile atenții oferite. De fiecare dată când ai îndoieli, concentrează-te asupra celor 3 cuvinte cheie care definesc cadoul corporate ideal: impersonal, chibzuit, modest.