Reacţia senatoarei Gabriela Creţu, soţia liderului PSD Dumitru Buzatu, după alegeri. „Ziua de 26 mai – simbolică pentru pierderea democraţiei”

in ExtraNews de

Senatoarea PSD Gabriela Creţu a comentat pe Facebook rezultatele parțiale la europarlamentare, care indică PSD-ul marele pierdant al alegerilor europarlamentare.

În opinia Gabrielei Creţu, ziua de 26 mai 2019 „va deveni simbolică pentru moartea democraţiei, imperfectă cum era, dacă nu ne trezim”.

Senatoarea PSD consideră că la alegerile europarlamentare 2019 desfăşurate în România nu a câştigat şi nu a pierdut niciun partid.

Mesajul integral publicat de Gabriela Crețu:

„Nu mă sperie atacurile personale. Am curaj pentru toți cei pe care îi reprezint! Altfel nu mi-aș fi asumat niciodată răspunderea de a intra în bătăliile în care am intrat!

Că sunt atacuri total mincinoase și nedrepte, mă doare dar e o problemă personală. Că încercă ”cei bine organizați” să anuleze o viață pe care am dedicat-o integral muncii și celorlalți, pot să gestionez singură! Nu știu să urăsc sau să disprețuiesc. Nu mă tem pentru mine. Nimic din ceea ce-mi pot ei lua nu-mi este indispensabil! În realitate, sunt eu, așa cum mă știu cei care mă știu!

Sunt înfinit îngrijorată pentru că nu am anticipat cât de repede se va instala puterea de a crea și controla o realitate paralelă și oameni de unică folosință.

Crezând fundamental în umanitatea din noi, am anticipat, dar nu destul, eficiența programării urii amestecată cu fake-news-ul. Sunt infinit îngrijorată că jumătate din această țară va fi aruncată peste bord (și 90% din această lume). Nici despre cealaltă jumătate nu aș garanta prea multe… Visul pentru o lume mai bună se mai amână.
E un trend, nu suntem buricul pământului. Ieri nu a câștigat niciun partid politic și nu a pierdut niciun partid politic. Nu plângeți și nu vă bucurați!

Ziua de ieri va deveni simbolică pentru moartea democrației, imperfectă cum era, dacă nu ne trezim. A fost doar un experiment. Putem fi transformați în orice și puși să facem, cu bucurie chiar, orice…

Suntem cu un pas doar în urma Franței. După cei de unică folosință, vin fasciștii. High tech!

Post Scriptum

Comentariul nu se referă la bună credința sau naivitatea cu care oamenii pot face lucrurile. Comentariul nu e o analiză. E o reacție. Pentru analiză, e nevoie de multe…
Despre partid, aceleași lucruri, ca în trecut. Plus unul. Ne trebuie curaj și solidaritate tutror celor care suntem de stânga. Drumul va fi lung. Nu mă refer la procente!”

Reacţia nervoasă de la “România, te iubesc!”: ”Nu-i nimic! Ei mă votează!”

Gabriela Creţu, soția lui Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean din Vaslui a avut o reacţie nervoasă în urma unor întrebări din partea echipei Pro TV, în cadrul unui reportaj „România, te iubesc!”.