Press "Enter" to skip to content

Reacţia regelui Cioabă când s-a trezit cu mascaţii la uşă: „Am diabet, m-am speriat când am văzut maimuţele astea”. De ce e acuzat

Zeci de percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu prejudiciu de peste 5 milioane euro.

Zeci de percheziţii ale poliţiştilor au loc, miercuri dimineaţă, în Capitală şi în opt judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu un prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Una dintre percheziţii are loc la vila lui Dorin Cioabă, autointitulatul rege al romilor.

Două autoturisme de lux şi aproape 250.000 de euro, în lei şi valută, au fost confiscaţi de poliţişti în urma celor 28 de percheziţii făcute miercuri dimineaţă, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu prejudiciu de peste 5 milioane euro. Trei bărbaţi implicaţi au fost reţinuţi. Soţia lui Dorin Cioabă, Sighişoara, a fost şi ea ridicată, miercuri, de către poliţişti.

Potrivtit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma celor 28 de percheziţii făcute de poliţiştii din Mehedinţi şi ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române în judeţele Mehedinţi, Timiş, Argeş, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj, precum şi în municipiul Bucureşti, la persoane suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălarea banilor, au fost confiscate două maşini de lux, precum şi 792.500 de lei, 47.935 de euro şi 800 de dolari şi 97.000 de lei în cont bancar.

De asemenea, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 37 de ani, din Strehaia, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Soţia lui Dorin Cioabă, Sighişoara, a fost ridicată, miercuri, de către poliţişti în urma percheziţiilor făcute la locuinţa familiei în dosarul de evaziune fiscală şi va fi dusă la audieri la sediul Poliţiei Mehedinţi. Dorin Cioabă a anunţat că sunt vizate două societăţi administrate de către Sighişoara care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia, fiind vorba despre patru facturi în valoare de 20.000 de lei despre care anchetatorii susţin că sunt fictive.

Soţia autointitulatului rege internaţional al romilor Dorin Cioabă, Sighişoara, a fost ridicată, miercuri, de poliţişti în urma percheziţiilor care au fost efectuate la locuinţa familiei dintr-un cartier aflat la marginea municipiului Sibiu.

Sighişoara a fost urcată într-o maşină de Poliţie şi va fi condusă la sediul Poliţiei Mehedinţi pentru audieri.

Dorin Cioabă a declarat presei că merge şi el la Mehedinţi pentru a-şi asista soţia în calitate de avocat, el având această specializare. Dorin Cioabă a precizat că anchetatorii au căutat documente vizând operaţiuni comerciale efectuate între două dintre societăţile administrate de soţia sa şi firme ale romilor din Strehaia.

”E vorba de o firmă cu care a lucrat soţia mea la Strehaia. Am cumpărat nişte marfă şi au venit şi la noi. Eu nu am nicio treabă, numai soţia. Soţia este învinuită că a colaborat cu aceşti oameni. Dacă au colaborat două firme de ţigani, există suspiciunea că ţiganii au fraudat statul. Aşa înţeleg ei să facă circ ”, a declarat Dorin Cioabă.

Acesta a afirmat că cele două firme ale soţiei sale sunt în faliment de zece ani de zile, procedura fiind aproape finalizată. De aceea, la domiciliul lor nu au fost găsite documente.

Am cumpărat deşeuri de plumb şi plumb de la nişte firme din Strehaia cu care colaboram. Noi avem filmări, că la mine în unitate există camere video, am filmat numărul de maşină, am filmat persoanele care au adus marfa, dar domnii consideră că sunt fictive vânzările. Ne complicam la patru facturi de 20.000 de lei, dar au reuşit spectacol mediatic” a mai spus Dorin Cioabă.

Soţia a fost citată în dată de 8 dar nu a putut să fie că am avut serbare, nu a putut să meargă şi acum au venit cu mascaţii. E tipic poliţiei, organele de cercetare înţeleg să facă circ că va daţi seama suntem o familie de infractori, de… erau şi copii în casă, normal. Prin surprindere, mi-au bătut la uşa , am şi diabet, m-am speriat când am văzut maimuţele astea acolo”

În acest dosar, poliţiştii fac percheziţii şi la domiciliile şi firmele administrate de romii din Strehaia. Sursa: Stirileprotv.ro

https://www.facebook.com/StirileProTV/videos/10155090633572266/

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO