La recentul congres PES de la Madrid, partidul de guvernământ din România, PSD, a primit ultimatum din partea familiei sale europene: fie abrogă contrareforma sa din justiție, criticată intens atât de Comisia Europeană, cât și de propria societate civilă, fie este dat afară din familia socialiștilor europeni, a declarat „Spitzenkandidat”-ul social-democraților austrieci pentru alegerile europarlamentare, Andreas Schieder, joi pentru Austrian Press Agency (APA), preluată de G4Media.ro.
Potrivit G4Media.ro, liderilor PSD prezenți la Madrid li s-ar fi explicat „fără drept de apel” că „veți fi dați afară” dacă modificările aduse legilor justiției nu sunt abrogate urgent, a declarat politicianul austriac. Potrivit lui Schieder, încă nu a fost fixată o dată concretă pentru excluderea PSD, dar „dacă în următoarele săptămâni și luni nu vom vedea o schimbare de atitudine din partea PSD”, procedura va fi declanșata rapid, transmite APA.
Amintim că vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans i-a transmis liderului PSD la congresul socialiștilor de la Madrid (22-23 februarie) un mesaj tranșant: ”Dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roșie pentru Europa”.