Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi a fost invitată de Comisia de anchetă privind alegerile din 2009 de două ori la audieri, procurorul șef al DNA refuzând să se prezinte în Parlament.
Miercuri dimineața, în fața sediului DNA, mai multe persoane(circa 10)au protestat spontan alături de deputatul PSD Liviu Pleșoianu, nemulțumite de refuzul șefei DNA de a se prezenta la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009.
Protestatarii îi cer procurorului șef al DNA, să le răspundă dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea, în seara alegerilor prezidențiale din 2009.
Și deputatul PSD Liviu Pleșoianu care s-a alăturat protestatarilor are o singură întrebare pe care i-o adresează Laurei Codruța Kovesi:”Ați fost doamnă Kovesi la Oprea acasă?”
„Doamna Kovesi înțeleg că vrea, chiar și pe procurorii din DNA să îi testeze cu poligraful. Să se supună și dumneaei testului cu aparatul poligraf. Are obligația să răspundă, altfel, nu mai are ce căuta aici. Trebuie revocată din funcție de urgență”, a declarat Liviu Pleșoianu
Persoanele care s-au strâns în fața sediului DNA au pancarte cu:”KOVESI la POLIGRAF. Ai fost acasă la OPREA?”,”KOVESI? Pe tine cine te … OPREA?”,”AI PLAGIAT? AI ABUZAT?….AI PLECAT!”, „Your DNA is CORUPT”.(Foto: Observator.tv)