Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Profita de toate avantajele pe care cafeaua le poate oferi organismului, tinand cont de cele mai bune metode de preparare!

in Sanatate de

La nivel mondial, cafeaua este cea mai consumata bautura, dupa apa. Se gaseste in numeroase variante, este bauta simpla, cu zahar, cu lapte, cu miere sau cu diverse arome. Dar pentru a profita de beneficiile cafelei este recomandat sa se consume tinand cont de unele sfaturi.

Consumul de cafea neagră, eventual cu un vârf de linguriță de zahăr, de miere sau stevia este de preferat.

Atunci când cafeaua este băută cu lapte substanțele din cafea împiedică absorbția calciului din lapte și rezultă și o combinație destul de indigestă. În plus, în timp este favorizată creșterea colesterolului.

Cafeaua îndulcită cu zahăr potențează pozitiv efectul băuturii și favorizează absorbția mai rapidă a cofeinei în intestin, intensificând efectul energizant.

Depozitarea cafelei la frigider ajută la menținerea aromei, iar cafeaua boabe este mai aromată decât cea cumpărată și deja măcinată.

Când la cafea este folosită miere este bine ca îndulcitorul natural să fie adăugat când băutura este la temperatura camerei și nu când încă este fierbinte. Odată ce a trecut de 40 grade, mierea își pierde toate proprietățile curative.

CAFEAUA VERDE AJUTA LA SLABIT

Boabele de cafea care sunt verzi reprezintă de fapt cafeaua crudă, neprăjită și neprelucrată termic. Cel mai cunoscut efect al cafelei verzi este acela de a-i ajuta pe cei care țin dietă de slăbire, deoarece conține acid clorogenic, o substanță care limitează absorbția zahărului în corp, accelerează metabolismul, iar aportul de glucoză este inhibat. Cafeaua verde conține și cantități importante de antioxidanți, ajută la prevenirea afecțiunilor cardiace și hepatice, cauzate de acumularea grăsimilor în exces, și acționează ca un tonic pentru activitatea cerebrală. Prepararea acesteia se face prin infuzare, asemeni unui ceai.

CONFERA UN PLUS DE ENERGIE

Cafeaua este un aliment complex. Băută în cantitate moderată (1-2 cești de cafea/zi), aceasta dă energie, îmbunătățeste capacitatea de concentrare, crește performanța fizică pe durate scurte de timp și dacă se optează pentru varianta de cafea organică, se poate crește aportul de antioxidanți din alimentație. Totuși, pentru că această băutură deshidratează organismul este necesară și compensarea cu un aport corect de apă.

CANTITATEA RECOMANDATA

Cafeina acționează ca stimulent asupra metabolismului, determinand o ardere mai rapidă a caloriilor. Studii in domeniu au arătat că un consum moderat de cafea (fără lapte sau zahăr), poate fi eficient în cadrul regimurilor de slăbit. Cantitatea recomandată pentru un adult sănătos este de cca. 300 mg cafeina pe zi, luându-se în considerare toate sursele de cafeină (ex: 150 ml de cafea măcinată conține 80 mg cafeină).

De asemenea, este important să nu fie consumată cafeaua pe stomancul gol, mai ales dimineața, chiar dacă studiile efectuale nu au demonstrat o legătură directă cu disconfortul gastric. Ideal ar fi să o încadrăm într-un stil de alimentație sănătoasă, la micul-dejun sau între mesele principale.

Ultimile din

Mergi la SUS