Duminica de 24 noiembrie 1964 nu a fost ziua fatală doar pentru Oswald, presupusul asasin al preşedintelui Kennedy, ci încă pentru mulţi alţii. A început epilogul sângeros din Dallas. Peste 20 de morţi misterioase au urmat în împrejurări care mai de care mai bizare şi neobişnuite. Toti aceia care sub o formă sau alta au venit în contact direct cu atentatul şi dedesubturile sale au murit. Primul dintre avocaţii apărători ai lui Ruby a fost Constine Alfred Droby. Într-un interviu acordat ziarului londonez Evening Standard din 7 octombrie 1964, avocatul Droby menţionează: “M-am hotărât să-l apar pe Jack Ruby, dar a trebuit să-mi abandonez intenţia mai înainte de a mă înhăma la treabă. Am primit o serie de telefoane anonime prin care eram amentinţat că mi se va omorî soţia sau casa mi se va arunca în aer.” Droby s-a deplasat la domiciliul lui Ruby. Apartamentul era total răvăşit, un haos. După aceea, la scurt timp Koethe a fost gasit mort, stragulat. Câteva luni mai târziu, la 25 martie 1965, avocatul Tom Howard a murit. Totul era legat de identitatea falsului Oswald. Totul demonstrează că falsul Oswald era una şi aceeaşi persoană cu Crafard. Ruby ştia aceasta şi autorii atentatului credea ca în apartamentul lui Ruby acesta ppstrase dovezi acuzatoare împotriva lor. Probabil că Crafard pătrunsese în apartamentul lui Ruby imediat după arestarea acestuia, în căutarea prbelor ce-l puteau acuza. A fost surprins de Koethe şi acesta şi-a semnat sentinţa. Hank Killiam, un personaj implicat în drama de la Dallas, a murit de moarte violentă. A fost găsit mort în dimineaţa zilei de 17 martie 1964, cu beregata tăiată, pe o stradă din Pensacola. Soţia lui Killiam lucra pentru Ruby, ea era la curent cu cele petrecute în localul lui Ruby şi mai ales deţinea date despre Oswald. Spusese multe soţului ei, care probabil că era implicat direct în unele afaceri de mare avengură. Femeia de menaj din pensiunea unde locuia familia Oswald, dra Earlene Roberts, a murit subit la 9 ianuarie 1966, după ce fusese intens hărţuită de poliţie. Ea ştia amănunte despre activitatea dusă de Oswald şi mai ales despre faptul că nu Oswald îl ucisese pe Tippit. Şoferul de taxi William Whaley a fost acela care l-a condus pe Oswald acasă după dispariţia sa de la depozitul de cărţi şcolare şi impiegatul de la Căile ferate Lee Bowers, a fost martor ocular la asasinarea lui Kennedy. Whaley a murit la 18 decembrie 1965 într-un accident auto. Oran Brawn si Edwin Bogard au văzut ceva important: pe falsul Oswald. Aceasta nu le-a adus fericire, au fost victimele unor accidente bizare. La 9 august 1966 Lee Bowers a murit într-un accident auto în Texas. Lee E. Bowers se afla în momentul atentatului asupra lui Kennedy, într-un turn de observaţie de 4 metri înălţime. Bowers a zărit cu 20 de minute înainte de a-şi face apariţia cortegiul prezidenţial, trei automobile ce au pătruns ăn zona interzisă şi păzită de poliţie. Din unul a coborât doi indivizi. A observat o licărire, aşa cum se vede atunci când tragi cu o armă. El deci a văzut că s-a tras din faţă. Dar gura i-a fost închisă.
Jack Ruby trebuia să ştie că puterile intunericului cu care el încheiase o alianţă, îl vor elimina tot aşa de nemilos, cum acestia îl vor face să dispară pe H. Oswald. Ruby ştia prea multe, ştia aproape totul. Desigur, în executarea planurilor sale criminale, fusese tras pe sfoară de conspiratorii mult mai puternici decât el, dar fusese suficient de abil să înţeleagă doar la o zi după lovitură, întreaga trăsătură a loviturii. Ruby, care îşi dusese existenţa cu un picior în lumea interlopă a gansterilor şi cu altul în serviciile secrete, a fost victima unei false concluzii fatale. A crezut, cel puţin în aparenţă, că va fi scutit şi chiar că i se va da o recompensă pentru că a scăpat statul Texas de un proces cu un Oswald jenant. In momentul când Oswald se prăbuşea, atins mortal în închisoarea din Dallas, Ruby era, la rândul său, condamnat şi el. Domnul elegant Jack Ruby care putea să-şi permită, graţie relaţiilor sale, să-i bată pe artişti şi să maltrateze servitoarele, nu a supravieţuit acestei clipe fatale. Nu mai rămânea decât ca Ruby asasinul, evreul Rubenstein, un al doilea ţap ispăşitor cum se intitulase singur, să fie judecat în cel mai scurt timp şi executat fără nicio întârziere. Dar aceia care îl împinsese pe Ruby să comită crima, cei care l-au ajutat s-o comită, nu gândeau câtuşi de puţin într-un mod care l-ar fi trădat. Ceea ce conta pentru ei acum era ucigaşul recunoscut, ce comisese crima în faţa unui public larg, să fie judecat cât mai repede posibil şi executat imediat. Plini de ipocrizie, avocaţii Wade şi Alexander au declarat că Ruby îşi merită condamnarea la moarte întrucât asasinase un american. Abia ce murise primul ţap ispăşitor, Oswald, că cel de-al doilea, Ruby, trebuia să-l urmeze neîntârziat.
Procesul lui Jacck Ruby a început pe 17 februarie 1964 în fata Curţii cu juri din Dallas şi s-a încheiat pe 14 martie cu inevitabila condamnare la moarte, reieşind din presă că era vorba de o justiţie ce ascultă de nişte ordine venite de sus. Juraţii aparţineau, fără excepţie, oligarhiei din Dallas, 12 marionete docile ce voiau cu orice prêţ să-l trimită pe Ruby pe scaunul electric. Condamnarea a fost pronunţată de judecătorul Brown. Ruby, fără tăgadă, a acţionat cu premeditare şi se afla în deplinătatea facultăţilor sale mintale. Era vinovat şi de condamnat, nu se poate contesta. Dar era un simplu executant şi alături de el se impunea să apară toţi aceia care-l determinaseră să facă acest asasinat laş şi murdar.
Ruby a rămas aproape trei ani în celula condamnaţilor la moarte de la închisoarea dn Dallas, unde gardienii îl supraveheau în permanenţă fără să-l scape o clipă din vedere. Cel care s-ar fi aşteptat ca Ruby să fie victima unei pretinse sinucideri, se înşela. Şeriful Decker, în paza căruia deşinutul fusese încredinţat, primise instrucţiuni severe: lui Ruby să nu i se întâmple nimic. În tot acest timp se părea că totul merge bine pentru el. Nu era constrâns să facă nimic, putea să citească, să deseneze, să privească la televizor. Adeseori telefona părinţilor săi şi primea vizita surorii sale Eva. Dar nimeni nu a spus în tot acest interval de timp că Ruby a suferit de ceva, că a fost bolnav. Pe 7 iunie 1964, judecătorul şef Warren, însoţit de doi membri ai comisiei, Gerald R. Ford si J. Lee Rankin, l-au vizitat pe Ruby. Acesta a solicitat să fie transferat într-o închisoare din Washington, lucru pentru care va divulga complotul pus la cale pentru asasinarea preşedintelui Kennedy. Mai mult, l-a numit pe generalul Edwin Walker a fi unul dintre principalii organizatori. Warren a refuzat să-i dea ascultare. Atunci Ruby a schimbat tactica: s-a adresat presei, interviul său fiind publicat iîn New York World Telegram. Şi-a jucat ultima carte şi00 astfel orice şansă de a mai scăpa s-a spulberat. A urmat o lovitură de teatru, spre surpriza generată. Pe 5 octombrie 1966, Camera de Apel, aflată sub preşedinţia judecătorului William A. Morrison, a anulat condamnarea la moarte şi a ordonat deschiderea unui nou proces ce urma să se ţină într-un alt oraş decât Dallasul. Ruby a primit cu impasibilitatea vestea, era conştient că de acum înainte singurul loc sigur pentru el era doar închisoarea. Când Marguerite Oswald, mama ţapului ispăşitor, sacrificat, a fost întrebată ce crede despre redeschiderea procesului împotriva lui Ruby, ea a răspuns categoric: “Nu va apuca nici măcar două minute să trăiască în libertate. Va fi ucis pentru ca să nu se afle noi detalii privitor la asasinatul preşedintelui Kennedy”. Aşa se va şi întâmpla, dar apelându-se la metode ceva mai rafinate, Ruby a fost transferat la inchioarea din Wichita Falls, oraş aflat la circa 200 km de Dallas.
Când s-a hotărât data noului proces, în februarie sau martie 1967, Ruby s-aîmbolnăvit într-un mod straniu. În dimineaţa zilei de 9 decembrie exact după ce i s-a făcut cunoscut că noul proces va avea loc la Whicita Falls, s-a chemat medicul în celula lui Ruby. Acesta a pus diagnosticul unei simple răceli şi i-a recomandat pacientului său să rămână în pat. În aceeaşi după-amiază, Ruby a fost transportat la Parkland Hospital, iar primul diagnostic al medicilor care l-au examinat a fost congestie pulmonară. Dar boala evolua extrem de repede. A doua zi după aceasta pretinsă congestie pulmonară, s-a vorbit de un cancer incurabil. O tumoare malignă ce i-ar fi atins ganglionii limfatici, fapt ce făcea iluzorie orice ameliorare a stării sale. Decesul lui Ruby a survenit pe 3 ianuarie 1967, la orele 10:30. În ziare, ştirea morţii sale era însoţitaăde afirmaţia că boala îi fusese provocată din exterior. De exemplu, în La Derniere Heure, ziar din Bruxelles, a apărut următoarele: “ Cu patru ore mai înainte de a muri, marţi, Ruby s-a trezit vessel şi cu poftă de mâncare, cerând să i se aducă ouă la micul dejun, după care a făcut un duş. Dar, o oră mai târziu, o durere teribilă l-a cuprins. Această durere, doctorii care i-au facut autopsia, Dr. Eugene Frenkel şi Earl Rose, au afirmat miercuri cu prilejul unei conferinţe de presă că avea la origine un enorm cheag de sânge ce blocase artera din dreptul bazinului şi picior. Ulterior, cheagul a alunecat şi s-a oprit în plămân, provocând embolia fatală. De luni seara, 20 de medici vegheau lângă Ruby, căci din acel moment se produseseră dificultăţi în respiraţie, fiindu-i administrat oxigen. Cheagul de sange, după opinia celor ce făcusera autopsia, mai devreme sau mai tarziu, ar fi antrenat în mod cert sfârşitul. Pacientul era extrem de slăbit, pierzând 9 kg în intervalul scurs de la 9 decembrie astfel încât în momentul morţii sale nu mai cântărea decât 66 de kg. oricum, povestea maladiei lui Ruby pare incredibilă: primul diagnostic: răceala, apoi pneumonie, şi în fine, cancer generalizat. Şi cu toate acestea, în dimineaţa de 3 ianuarie era bine dispus şi îi era foame, face o baie şi totul se prăbuşeşte, intrând în comă. Ca în cele din urma să sucombe datorită unui accident respirator, o flebită, consecinţe imediate ale cancerului de care suferea. Ruby deţinea un secret nu numai important, dar şi teribil. În timpul detenţiei, a căpătat certitudinea că fusese tras pe sfoară şi că servise interesele conspiratorilor atotputernici. În jurul morţii lui Ruby au circulat multe puneri în scena stranii, menite să îndepărteze bănuielile privitoare la adevăratul ău rol şi existenţa unei conspiraţii oculte, a unor cercuri sus-puse.
