Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Preşedintele Klaus Iohannis: ,,Bugetul este problematic şi riscant”

in Politic

a avut marți o întrevedere cu premierul Sorin Grindeanu și cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan pe tema proiectelor Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2017.

După această întâlnire, șeful statului a declarat că bugetul aprobat este unul ,,problematic” și ,,riscant”.

„Mi s-a părut corect să cunosc opinia Guvernului, înainte de a lua o decizie pe promulgare sau retrimitere în Parlament. (…) Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic şi riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depăşească deficitul de 3%”, a declarat şeful statului.

El a mai spus că se observă „o sumă extraordinar de mare” la creditele de angajament, de 54 de miliarde de lei, iar acestea „vor apăsa asupra bugetelor din anii următori”.

,,Toate aceste lucruri le-am transmis Guvernului, care are un punct de vedere propriu. (…) În zilele următoare, împreună cu echipa mea, vom aprofunda analiza acestor două bugete. Sigur, vom avea în vedere şi punctele de vedere prezentate astăzi de prim-ministru şi de ministrul Finanţelor, dar în ansamblu trebuie să recunosc că sunt îngrijorat”, a spus preşedintele.

El a spus că va lua o decizie în zilele următoare, dacă va promulga proiectul sau va cere reexaminarea lui.

Sursa: jurnalistii.ro


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS