Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Președintele ales al Republicii Moldova: „Îi amintesc domnului Iohannis că i-am transmis o scrisoare, la care nu a răspuns”

in ExtraNews

Președintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat într-o postare pe Facebook că i-a trimis încă din primăvară o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis, la care șeful statului român nu a răspuns încă, transmite Deschide.md.

Reacția lui Dodon vine după ce șeful statului român a afirmat la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării de marți că „acum, chiar dacă domnul Dodon nu este încă președintele Moldovei, va înțelege și domnia sa, încet-încet, cum se procedează între președinți”.

„Domnul președinte Iohannis m-a vizat în una din intervențiile sale recente, referindu-se la cum e corect să se procedeze între președinți. E bine că dumnealui deja nu doar ia act de alegerea mea, ci abordează situația mai personal și mai concret. Cu acest prilej, îi amintesc domnului președinte român Iohannis că i-am transmis încă în primăvară o scrisoare deschisă, la care Dumnealui încă nu a răspuns. Îl asigur că în calitatea mea de președinte ales al Republicii Moldova am aceleași preocupări ca și acum jumătate de an cu privire la subiectele din acea scrisoare. Deci, îi readresez domnului Iohannis acel mesaj. Îl puteți vedea atașat. Sper că în relația dintre președinți e de bonton să se răspundă la scrisorile deschise”, a spus Dodon.

În scrisoarea deschisă, Dodon i-a cerut lui Iohannis să nu-i susțină pe unioniștii care promovează unirea Republicii Moldova cu România și, chiar dacă cele două state au o relație foarte bună, fiecare trebuie să rămână în hotarele sale, conform Agerpres.

Sursa: realitatea.net


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS