Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Povestea lui „Nababul“, cel mai bogat român, care şi-a donat salariul de primar şi a vrut să-şi facă palat cu acoperiş de aur

in Curiozitati de

Cel mai bogat român de la sfârşitul secolului al XIX-lea era poreclit „Nababul”. Averea sa era atât de impresionată încât a ridicat palate, iar la unul dintre ele şi-a dorit chiar acoperiş de aur. Unul dintre cei mai bogaţi români ai tuturor timpurilor a trăit în secolul al XIX-lea, în acel „Belle Epoque” european care „a molipsit“ şi Principatele Române.

Se numea Gheorghe Grigore Cantacuzino şi, datorită averii sale, a fost supranumit ”Nababul“.  Era un personaj extrem de bogat, cuantumul averii sale fiind necunoscut în epocă, dar ghicit prin manifestările excentrice ale lui Grigore Cantacuzino în plan financiar. Bogăţia extremă s-a împletit cu filantropia, bunul gust şi o educaţie aleasă, în cazul ”Nababului“.  Este unul dintre oamenii care s-au implicat activ în cultura, administraţia şi economia românească şi a cărui moştenire continuă să dăinuie prin adevărate bijuterii arhitectonice, dar şi prin sprijinirea unor artişti care au lăsat opere nemuritoare. Povestea celui mai bogat român este fascinantă şi uşor de cuprins prin prisma documentelor păstrate în Arhivele Naţionale.

Milionarul cu o descendeţă imperială

Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a fost un personaj îmbogăţit peste noapte care a ajuns printr-un joc de împrejurări o personalitate a României de la cumpăna dintre secole. Din contră, „Nababul“ se bucura de o descendenţă nobilă, imperială. S-a născut în 1832 la Bucureşti cu rangul de prinţ. Provenea din vestita ramură princiară a Cantacuzinilor, cu descendenţă directă din voievozi români, dar şi cu legături imperiale în lumea vechiului Bizanţ, prin neamul Cantacuzinilor. Istoria familiei sale în Principatele Române începe în secolul al XVI-lea. Mai precis, cu Andronic Cantacuzino descedent al imperialul bizantini.  Trăia în vechiul Constantinopol, fiind nevoit în 1578 să fugă în Ţara Românească pentru a scăpa de represaliile otomane. Sultanul Murad al III-lea a decis în acel an să stârpească neamul Cantacuzinilor. În Ţara Românească neamul Cantacuzinilor a înflorit. Au ajuns pe tronul acestui principat în repetate rânduri, cei mai renumiţi fiind Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, fiind nepot după soră al lui Şerban Cantacuzino. Din acest neam se trăgea ”Nababul“, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino. De altfel, istoricul Nicolae Iorga spunea despre acest prinţ că era ”cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”.

Milionarul excentric al Belle Epoque

Că ”Nababul“ era bogat, toată lumea o ştia. Dar ce averea avea, nimeni nu putea spune. Uriaşa potenţă financiară a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino era doar ghicită prin uriaşele moşii deţinute în Ţara Românească dar mai ales prin cheltuielile sale excentrice, care ar surclasa şi astăzi orice cheltuială nebunească de milionar. Se spune că Nababul, aşa cum reiese şi din colecţia de documente a lui Filliti, investea doar în lucruri durabile, lucruri care să amintească mereu de familia şi renumele său princiar. Respecta eticheta şi prestanţa rangului său în tot ceea ce făcea. O măsură a averii sale incomensurabile este suma oferită pentru o serie de tablouri la o expoziţie bucureşteană. Este vorba de o expoziţie ce a avut loc pe 11 mai 1887 în Palatul Eforiei. Aici expunea renumitul pictor Nicolae Grigorescu. Erau adunate peste 200 de lucrări. „Nababul“ nu a ezitat să-l susţină pe genialul pictor cumpărându-i tabloul „Evreul cu gâsca” cu o sumă considerată şi astăzi de-a dreptul uriaşă. Grigore Cantacuzino a oferit nu mai puţin de 8.000 de lei aur pentru acest tablou, echivalentul de astăzi a aproape 90.000 de euro.

Bogataşul îl concura pe rege

Caracterul excentric al ”Nababului“, când venea vorba de investiţii, este dovedit şi de palatele sale. Dar aşa cum am precizat, Grigore Cantacuzino investea în prestigiu şi lucruri durabile. Cel mai bun exemplu este palatul ridicat de ”Nabab” pe Calea Victoriei, cunoscut drept Palatul Cantacuzino care adăposteşte astăzi ”Muzeul George Enescu”.  Este o operă arhitectonică care se remarcă prin lux, dar şi bun gust. A fost proiectat de arhitectul Ion Berindey în stil baroc francez tipic epocii lui Ludovic al XVI-lea. Palatul a fost construit în perioada 1898-1900 şi a costat nu mai puţin de 700.000 de lei, adică câteva milioane de euro astăzi. Faţada acestui palat era de-a dreptul impresionantă cu doi lei şi cu o stemă a Cantacuzinilor realizată de faimosul Emil Wilhem Becker. 

Se spune că ”Nababul“ a vrut să arate tuturor că poate oricând egala sau depăşi averea regilor germani ai României dar şi statutul acestora, ca om al pământului din generaţie în generaţie de prinţi şi voievozi. Recepţia de inaugurare a castelului a fost pe măsură. Pentru mulţi data deschiderii palatului nu a fost aleasă întâmplător. A fost inaugurat în 1906 chiar în ziua în care era aniversat jubileul, adică 40 de ani de domnie a regelui Carol I. La recepţia ”Nababului“ de la palat au participat peste 600 de oameni, iar printre invitaţi se numărau principele Ferdinand şi principesa Maria. Grigore Cantacuzino a cerut tututor bărbaţilor să poarte medalii şi decoraţii iar femeile să fie îmbrăcate ca la o petrecere regală. Acest palat a devenit renumit pentru balurile date aici, inclusiv de către fiul ”Nababului“, Mihail Cantacuzino, împreună cu soţia acestuia, Maruca Cantacuzino. George Enescu dădea concerte în acest palat, devenit reşedinţă a familiei.

Palat cu acoperiş de aur visat de ”Nabab”

Cheltuielile exorbitante cu palate şi construcţii somptuoase nu s-a rezumat doar la Palatul Cantacuzino. Pe întinsele sale moşii de la Floreşti, construieşte un altul. Palatul a fost proiectat de acelaşi Ion Berindey, iar constucţia acestuia a început în 1911. Sursa de inspiraţie au fost palatele Micul şi Marele Trianon de la Versailles. A ieşit o bijuterie arhitectonică eclectică cu elemente rococo şi neoclasice. La fel ca şi în cazul Palatului din Bucureşti, Grigore Cantacuzino a ţinut să folosească muncitori şi materiale româneşti.  A fost folosit la acest palat şi betonul armat. După finalizare Palatul a purtat numele de Micul Trianon şi a fost ridicat ca dar pentru nepoata sa Alice, fiica lui Mihail Cantacuzino. Tot la începutul secolului XX, mai precis în anul 1901, se punea piatra de temelie a Castelului din Buşteni, o realizare arhitectonică impresionantă. Lucrările au durat 10 ani. Era considerat unul dintre cele mai moderne castele, cu reţea de curent electric şi reţea de distribuţie a apei. Era ornat cu grote şi numeroase artificii arhitectonice, servind drept casă de vacanţă. „Nababul„ a vrut să acopere acest castel cu bani din aur, întrebându-l ostentativ inclusiv pe regele Carol I, dacă poate să facă acest lucru. Nu se ştie de ce dar planul nu a fost dus la bun sfârşit. Peste tot în aceste palate se află însemnele Cantacuzinilor şi descendenţa lor măreaţă.

Sursa: historia.ro



Loading...

Ultimile din

CULTURA ZMEURULUI

Zmeurul este un semiarbust valoros care creste spontan in tara noastra dar

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS