Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Politicienii și distrugerea țărănimii române „Să faci milogi ai statului 9 milioane de români este un act de trădare naţională!”

in Diverse/Politic

Director de cabinet al fostului ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, pro­fesorul Avram Fiţiu a studiat la Fa­cultatea de Ştiinţe Agronomice din Gembloux, Belgia. Este doctor în ştiinţe agricole şi laureat al Premiului Academiei Agricole, pentru cartea „Bazele Agri­culturii Ecolo­gice”. Ceea ce îl preo­cupă în mod deosebit în ulti­ma vreme este soarta ţăranilor români. Câtă vreme, între 20% şi 70% din pă­mân­tul agricol al ţării a fost vândut străi­nilor, clasa ţărănească s-a redus de la 4,3 mili­oa­ne de familii, la mai puţin de un milion de fa­milii. Con­dusă de o clasă politică lipsită de pa­trio­­tism, România a ajuns, la sărbă­to­rirea unui secol de la Ma­rea Unire (1918-2018), ca un stat părăsit. Cu du­rere în suflet, cu o strigare de ajutor către pu­ţinii români care mai pot face ceva, Avram Fiţiu încearcă ultima tentativă de salvare.„Autorităţile statului generează dispariţia ţărănimii”
– Printre liniile de forţă ale istoriei României s-a aflat legătura ţăranilor cu pământul, pentru care au luptat şi-au murit. Iată însă că în ulti­mele două decenii, pământul pare să nu mai însemne nimic pentru ei. Ce motive îl fac pe ţăranul român să-şi vândă pământul?

– Am constatat că cei care vând primii sunt ţăranii din câmpie, cei mai rupţi de tradiţie, ur­maţi de cei din zonele colinare, la care mai există un licăr de tradiţie, şi, la urmă, de ţăranii din zona de munte, unde ataşamentul faţă de tradiţie este cel mai puternic. Pe de altă parte, se poate de­mons­tra că primii care îşi vând cu uşurinţă glia sunt cei rupţi complet de credinţa în Dumnezeu, iar la urmă de tot, sunt cei mai credincioşi. Şi valorile culturale contează. După ce şi-au pierdut straiele populare şi evenimentele religioase de peste an, ţăranii se despart mai uşor de glia lor. Ea nu le mai spune nimic. Vând uşor şi cei care au căzut victime ale propagandei de la televiziuni şi din ziare, potrivit căreia pământul înseamnă sărăcie, nu merită să-l deţii. Şi apoi, dincolo de aceste detalii, de ce să te numeşti „ţăran”? Să râ­dă lumea de tine? Acum e la modă să-ţi spui „fer­­mier” (arendaş în limba franceză, adică „slugă”). Dar cea mai revoltătoare cauză a ten­dinţei de vân­zare a pământului este lipsa unui sis­tem agri­col structurat, care să intervină în aju­torul ţăra­nu­lui (legi funciare protectoare, bănci ţărăneşti, asi­gurări, structuri de comasare, infor­mare, for­ma­re). De fapt, autorităţile statului ge­ne­rează dis­pariţia ţărănimii. Lipsa de perspective economice şi sociale îi fac pe tinerii din sate să plece. În rit­mul actual, în 10 ani, tânărul român va fi complet dezrădăcinat emoţional şi fizic de pământul său, moment în care va vinde ultima palmă de glie strămoşească, devenind un străin în ţara lui şi abandonându-şi complet straiele, cultura şi limba (se întâmplă astăzi, la scară mare, în Brazilia şi Ar­gentina). Zeci de milioane de ţărani dispar pes­te ocean, în fiecare deceniu. Dar mai este o cauză a dispariţiei satului românesc, pusă în aplicare de autorităţi: distrugerea triun­ghiului tradiţional ţăran-învăţător-preot, factor principal de rezis­tenţă de-a lungul timpului. Satele nu pot trăi fără „luminători” spirituali. E nevoie de cineva care să arate calea morală, aşa de ameninţată în ziua de azi.

„Creşterea continuă a suprafeţelor cultivate duce la dezastru financiar”

– În textele şi cărţile dvs. aţi scris şi despre „neputinţa” dezvoltării economice a românilor. Să luăm un caz: de ce nu ştie ţăranul din câmpie să vândă făină sau pâine, şi continuă să vândă materie bru­tă, adică grâu?

– Marea paradigmă pe care nu a reuşit să o de­păşească agricultorul român din câmpie, şi anume, vânzarea de cereale brute, vine din pe­rioada in­terbelică. Nu mai există ţară în Europa care, timp de 100 de ani, să nu evolueze structural în do­me­niul producţiei de cereale, de la producţia de ma­terie brută, la făină sau pâine. Cineva ţine această lume a producţiei de cereale într-un cerc vicios al incapacităţii de reflecţie, în care singura dezbatere pe care o au agricultorii este legată de preţul grâ­ului, deşi nu sunt ei cei ce controlează acest aspect, ci „băieţii deştepţi”. Cerealicultorii euro­peni, de exemplu, s-au prins de schema înşe­lăto­riei „marii producţii” şi au evoluat spre ferme de 10-50 ha, cu unităţi integratoare ce produc cel pu­ţin făină, dacă nu pâine, pentru a obţine un profit decent din munca lor. La marile investiţii din fer­mele de cereale (300-500 ha), din bazinul parizian, agri­cultorii, ori trec pe procesare, ori aleg ştrean­gul spânzurătorii. Doi cerealieri şi crescători de vaci îşi pun ştreangul în fiecare zi, din cauza îm­pru­mutului bancar şi al preţului cerealelor! Mai ales în Franţa, campion european al producţiei agri­cole, se observă, după 1990, o politică evi­dentă a zeci de mii de mici agricultori, care şi-au deschis propriile mori şi brutării, ca să producă un produs tradiţional, ecologic sau de casă, pe lanţuri alimen­tare scurte. Au revenit la soiurile de grâu de altă­dată. Ce-i împiedică oare pe producătorii români să preia acest tip de agricultură (ce se re­găseşte la o scară chiar mai mare în Polonia şi Germania), în loc să intre într-o cursă frenetică a dezastrului fi­nanciar, de creştere continuă a su­prafeţelor culti­vate? Câtă inteligenţă trebuie să ai, ca cerealicultor român, ca să pricepi că a intra în capcana creşterii mărimii fermei este calea sigură către pierzanie (muncă mai multă, griji mai multe, împrumuturi mai mari, riscuri mai mari, pământuri din ce în ce mai scumpe)?

„Ţăranilor români, statul le aplică o terapie de şoc”

– Ce trebuie să facă un ţăran din câmpie, care deţine o fermă de cereale de 10-50 ha, dacă vrea să trăiască în România, pe model euro­pean (Franţa, Germania)?– Sunt mai multe direcţii: * să-şi deschidă o bru­tărie de familie artizanală, pe vatră, cu ali­men­tare cu lemne; * să-şi reducă suprafaţa de pro­ducţie la 15-20 de hectare; * să revină la so­iurile locale de cereale, cu calităţi nutriţionale ce­rute de piaţă; * să-şi reducă dependenţa de bancă şi subvenţii; * să-şi redimensioneze munca sala­rială, la nivel de angajaţi din familie; * să devină ţăran/morar sau ţăran/brutar, meserii de care nu se moare de foame în Europa; * să depăşească pa­ra­digma grânarului Europei, devenind ham­barul de făină al Europei.
– În mod normal, direcţia „bună” de dez­voltare a ţărănimii ar trebui sprijinită de clasa politică aflată la guvernare. Cum calificaţi contribuţia ei din ultimii ani?

– Nu cred că există în lume o clasă politică „mai performantă”, în a transforma propriul po­por, din stăpân în slugă, în mai puţin de 10 ani! Să faci, în aşa de puţin timp, milioane de slugi, pre­supune o tehnică de lucru de invidiat şi un popor pulverizat sufleteşte, emoţional şi econo­mic. Acum 28 de ani, România avea o populaţie agricolă de 4,3 milioane de familii de ţărani (3 membri în medie), care erau propriii lor stăpâni. După numai 10-15 ani, a mai rămas o populaţie agricolă, cât de cât autonomă, de 917.000 de fa­milii. A pierde 3,4 milioane de ferme cu carac­ter comercial (o medie de 3 locuri de muncă pe fer­mă) înseamnă să pierzi cel puţin 9 milioane de locuri de muncă, de ţărani antreprenori. Până în 2020

clasa politică se forţează să mai trimită în istorie încă 700 000 de familii de ţărani (circa 2,1 milioane de locuri de muncă ce cotizează la bu­ge­­tul de stat). Visul agricol al acestei clase po­li­tice (şi al Uniunii Europene), este ca România să rămână cu maximum 200 000 de agricultori, du­pă 2020. Un astfel de fenomen nu s-a mai întâlnit nicăieri în lume şi, ca atare, nici o ţară nu poate avea un răspuns serios în faţa unui astfel de cu­tremur social. Una este să pierzi programat un mi­lion de ferme, în 60 de ani, în cazul Franţei sau Ger­maniei, pe o abordare graduală, care lasă timp individului şi industriei să găsească soluţii de tampon, şi alta este să-ţi supui propriul popor la terapie de şoc. Actuala clasă politică irespon­sabilă, pe care poporul a votat-o cu ochii închişi, consideră că pulverizarea unei clase sociale mile­nare este un act de bravură şi mare progres. Să faci milogi ai statului 9 milioane de români, care pri­mesc din 4 în 4 ani, câţiva litri de ulei şi o căl­da­re de plastic, în cam­panii electorale, reprezintă un act de trădare na­ţională, ce trebuie pedepsit, mă­car moraliceşte. Să duci la disperare şi dez­nă­dej­­de 9 milioane de ro­mâni, care îşi pierd un loc de muncă autonom, de stăpân, în numai 10-15 ani, înseamnă atentat la siguranţa naţională a Ro­mâniei!

Sursa: Formula As

Comentarii
html image example

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

Vă mulțumim cu drag, Echipa ExtraNEWS

Ultimile din

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗
Mergi la SUS