Plicul cu bani e tot un obicei în spitale, chiar dacă medicii câştigă acum mii de euro lunar.

in ExtraNews de

Plicul cu bani e tot un obicei în spitale, chiar dacă medicii câştigă acum mii de euro lunar. O spun la unison pacienţii, dar şi mai marii din Sănătate. Numai astăzi şase doctori au fost ridicaţi din spitalul de la Piatra Neamţ, suspecţi de luare de mită.

Reporterii Observator au făcut o incursiune prin spitalele din Bucureşti.

Ofiţerii anticorupţie au descins în zorii zilei la secţia de Ortopedie a Spitalului din Neamţ. Şase medici sunt suspecţi de luare de mită. Printre ei şi un doctor ortoped care acum patru ani era condamnat la închisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă.  

Cazul din Neamţ nu e singular. Pacienţii se plâng că fenomenul „şpăgilor” din spitale nu s-a oprit nici după ce medicii au primit salarii ca în vestul Europei.

Fenomenul şpăgii încă există în spitalele din România şi asta ne-o demostrează tot pacienţii, care, în orice spital am ajuns, au fost gata să ne împărtăşească ceea ce au trăit pe propria lor piele. 

Chiar m-aţi nimerit. Am venit înţepenită de coloană, trebuia să mă programeze tocmai în aprilie şi a trebuit să dau 350 lei, 10 şedinţe, ca să pot să îmi revin, mărturiseşte o femeie.

O confirmă chiar şi ministrul Sănătăţii. 

SORINA PINTEA, ministrul Sănătăţii: Ştim foarte bine că aceste plăţi informale există. Şi încă se practică acest sport. Odată cu majorarea salariilor, lucrurile ar fi trebuit să intre într-un declin. Nu au intrat. 

Autorităţile le cer bolnavilor să ia atitudine. Unii pacienţi s-au mobilizat şi au creat un site unde pot face public numele medicului care a luat şpagă şi suma pe care i-au oferit-o. Pot trece şi numele celor care refuză plicul. Sunt încă puţini.

Alexandru Tiberiu Trotea, chirurg: Pacienţii consideră că dacă oferă anumite atenţii, actul medical este influenţat de acest lucru, ceea ce este total eronat. 

Gibran Hussein, medic rezident: Sunt nişte momente jenante în primul rând cred că pentru ambele părţi.

Pacienţii şi rudele lor pot depune plângeri pe numele medicilor corupţi la secretariatul spitalelor sau direct la poliţie.