Limba mielului este o planta medicinala recomandata in combaterea tuturor starilor de neliniste si agitatie nervoasa, dar si in starile care insotesc o serie de alte boli. Este o planta care creste in special in gradini, dar se gaseste si in stare salbatica, in zona grohotisurilor. Limba mielului este o planta anuala, poate atinge inaltimi de 50-60 cm, tulpina este acoperita de perisori, iar florile au o culoare albastra, rareori alba. Planta infloreste in perioada mai-septembrie, este indicat sa se culeaga in luna iunie. De la aceasta planta medicinala se folosesc florile si frunzele.
Ca substante active contine uleiuri eterice, substante amare si tanini. Planta este cunoscuta de cateva secole ca avand un efect benefic asupra nervilor. Este un tonic nervos, o cura de ceai (infuzie) ajuta in tratarea nevrozelor si asteniei nervoase. Totodata, are un efect depurant al sangelui si favorizeaza transpiratia, fortifica sistemul cardiovascular, combate starile de agitatie si este antiinflamatoare. Femeile la menopauza care sufera de neplacutele bufeuri gasesc o alinare a suferintei in acest ceai tamaduitor.
De asemenea, se mai foloseste in combaterea crizelor reumatice, nefrite si in bolile specifice femeilor precum inflamatia uterului, ovarelor s.a.
Mod de utilizare:
Ceai (infuzie) – se folosesc 2-3 g de flori uscate sau 10 g de frunze uscate care se pun intr-o cana cu apa clocotita, se lasa doua-trei minute “sa traga” in vasul acoperit, apoi se strecoara. Se beau 2-3 cani de ceai in fiecare zi timp de trei-patru saptamani.
Extract – intr-o sticla de ½ litru prevazuta cu dop insurubabil se pun frunze si flori de limba mielului. Se toarna alcool rafinat de 39-40% pana ce se depaseste nivelul plantelor, apoi se pune la loc insorit si calduros timp de 14 zile. Se folosesc cate 10-15 picaturi luate cu putin zahar, de trei ori pe zi cand bolnavul este extenuat nervos sau agitat. Tot sub forma de extract se da si bolnavilor cu retentie de urina, efectul diuretic este constatat foarte rapid.
