Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Petre Daea, cu înțelepciunea oglindită pe fruntea încrețită de tăieturile vremii, declară că Firea și Dragnea sunt împăcați, doar că își aduc reproșuri ca într-o familie

in ExtraNews/Politic

Prezent luni seara la Antena 3, Petre Daea a declarat în ceea ce privește disputa Primarului Gabriela Firea cu șeful partidului său, Liviu Dragnea, că: „Nu e ceartă. Eu am fost foarte atent, sunt om cu părul alb și cu umbre, cu tăieturi ale vremii pe fruntea mea. Și sunt foarte atent la modul în care privesc oamenii, cum îi analizez. E bine când scoți din fiere, dacă o scoți, dar e bine s-o faci în interior și acest lucru este, pentru partid, un lucru extraordinar, iar președintele, l-am urmărit cu atenție, a avut echilibru și stăpânire de sine, în condițiile în care toți înțeapă din afară acest organism viu care se numește partid”.
Întrebat cine o să-i împace pe Liviu Dragnea și pe Gabriela Firea, el a răspuns: „Sunt împăcați. Sunt împăcați. Dumneavoastră n-ați avut în familie, că avem și noi familiile noastre, ne mai reproșăm unul la altul câte ceva, dar dimineață ne apucăm de treabă și seara ne culcăm împreună, pentru că nu putem trăi unul fără celălalt, și a doua zi ne vede lumea cum trebuie, chiar dacă unii ar vrea să te vezi cu mâneca la haină sfâșiată, celălalt cu cămașa ruptă, să dai culoare străzii. Ori ăsta nu este partid de stradă”.
Gabriela Firea i-a adus în ultimele zile o serie de acuzații președintelui PSD, Liviu Dragnea, iar sâmbătă a afirmat că are o relație tensionată cu acesta, după ce Firea a solicitat Comitetului Executiv Național al partidului retragerea sprijinului față de ministrul de Interne, Carmen Dan. Propunerea a fost respinsă.
Dragnea a susținut luni despre Gabriela Firea:”Eu văd că se situează în zona celor care lovesc și critică PSD” și a afirmat că unele dintre declarațiile acesteia sunt „aberații și afirmații foarte grave”, care trebuie probate.

Comentarii

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗
Mergi la SUS