Peste 52.000 de case fără energie electrică, în 2019. „Am aproape 70 de ani şi pe întuneric m-am trezit şi oi pieri tot pe întuneric”

in ExtraNews de

Au trecut 30 de ani de la inventarea internetului şi lumea s-a schimbat aproape complet în acest timp. Lumea, cu unele excepţii. Cum ar fi cele 52.000 de case care nu au energie electrică. Aceasta este estimarea Ministerului Energiei. 77 dintre acestea se află într-unul dintre paradisurile turistice ale ţării, în Bucovina, lângă Moldoviţa.

Roxana şi Ilie trăiesc într-o casă mică, neelectrificată, din cătunul Polonenca. Ea are 23 de ani, el 30. S-au cunoscut pe munte şi-au ales să-şi ducă traiul, laolaltă, tot pe munte.

-Curent electric nu aveţi…

Ilie Taciuc – localnic: Nu!

-Lumina aceasta, pentru că acum afară e întuneric, lumina aceasta e de la camera colegului meu, da? Dacă o stingem… Ia stinge-o Cristi, să vedem cum ar fi! S-a făcut beznă.

-Păi da…

-Şi mai avem încă una, acolo. Acum hai să continuăm filmarea. Mi-ai spus că e greu! Greu, greu! – -Sigur că e greu. Vă daţi seama. Fără curent… Ce să facem aici?

-Cum e o zi din viaţa voastră fără curent electric?

-Obişnuită. Pentru noi e ceva obişnuit.

-Adică?

-N-am avut niciodată şi ni s-a părut ceva…

-Păi… nu, tu, televizor, nu, tu, radio…

-Hai că la un radio mic mai punem baterii, nu?

-Da, mai punem.

-Şi alea se consumă repede.

  • Două-trei zile şi ne trebuie baterii noi. Cumpărăm gaz, stăm la lampă, cum putem…

Viaţă la opaiţ
Vorbesc puţin, amândoi. Nu i-a filmat nimeni, niciodată… Nu-s obişnuiţi cu camera şi nici cu lumina ei. Sunt oamenii munţilor… S-au obişnuit cu întunericul, cu lanterna, cu opaiţul şi cu vântul aspru.

-Viscoleşte afară!

-Viscoleşte foarte tare!

-Te-ai învăţat cu viaţa asta, Ilie, aici!

-Da… Suntem obişnuiţi pe munte. Şi ţinem animale şi toate alea…

-La vale, ce-i?

-Unde să…? Mergem să furăm? N-avem ce face… La rădăcină, unde am crescut!

-Voi aici o să vă creşteţi copiii? Sincer!?

-Dacă tot am crescut noi aici…

-Şi normal! Vor creşte şi ei…

-V-aţi gândit vreodată să o luaţi de la capăt? Să lăsaţi aici, tot, şi să mergeţi în comună, la vale? Sau în altă parte?

-Şi ce să facem în comună? Că n-avem ce face! Unde ţinem animalele, toate alea…? Mai ţinem un taur, mai vindem… Altă treabă. Dar aşa, la şes… ce să facem? N-avem ce face. Foarte greu. N-avem unde ţine o vacă, o găină…

Pe bucata asta de Bucovină, la 1.200 şi ceva de metri, sus, sunt opt case, opt familii, opt destine…

Aici, la Polonenca, se schimbă doar ridurile şi bătăturile din palme. Timpul n-are treabă cu calendarele. Ele trec, el… parcă-i acelaşi ca acum un veac, două, trei. E o lume uitată de toate autorităţile pământului. Lumea-n care nevoia a împrietenit oamenii cu bezna… O lume-n care fiecare-şi munceşte cu greu pâinea şi are grijă să n-o risipească-n fumul lămpii…

Huţulca, podoaba Bucovinei
Până-n Polonenca Moldoviţei, iarna calea-i lungă. Dacă ai noroc, din miezul comunei iei Huţulca spre Roşoşa, încolo… Mocăniţa asta, de la 1888, te duce agale, dar fix până la drumul forestier care urcă-n tărâmul plăieşilor. Ca să nu faci două ore şi mai bine la pas tot de noroc ai nevoie: o maşină de teren, cu lanţuri, sau o sanie trasă de cai obişnuiţi cu povara. Să fii, totuşi, sigur că găseşti soluţia bună îl cauţi pe Mugurel, de la primărie. Are trecere printre căruţaşii cu sănii, îţi poate fi ghid şi-un bun narator despre oamenii pripăşiţi în munţii Moldoviţei.

Mugurel Balabasciuc – consilier primăria Moldoviţa, Suceava: Acolo, ei se simt liberi… Se simt ca urmaşii dacilor liberi, de acum 2000 de ani.

-Sunt mulţi?

-Avem câteva grupuri de case. Vreo şase grupuri de case, unde sunt câte 10-15 case grupate. În total avem undeva la 77 de locuinţe neelectrificate, încă, în ziua de astăzi.

-Dacă Guvernul nu se implică, oamenii aceştia nu pot spune că trăiesc în Secolul XXI.

-Câţi kilometri sunt până la prima casă?

Mugurel Balabasciuc – consilier primăria Moldoviţa, Suceava: Până la prima casă cât să fie, dom Vasile? Vreo 3 kilometri. Vreo doi kilometri.

-Doi kilometri pe munte!

-Da, 2 kilometri pe munte înseamnă câţiva kilometri pe şes…

-Dar ursul, lupul…?

-Ursul, lupul… Deci… au învăţat să convieţuiască împreună. Nici ei nu-i supără pe urşi sau pe lupi, nici lupii, nici urşii nu vin la ei ca să-i deranjeze… E o comuniune om-natură!

-De la Ştefan cel Mare încoace, parcă nimic nu s-a schimbat aici…

-Dacă s-ar trezi Ştefan cel Mare aici, ar spune că… parcă ieri v-am lăsat, oştenii mei!

-Accesul este greu. Dacă le tăiem şi măcar acest minim de acces la civilizaţie, vorbim despre lumină, ce să mai spunem?

-Se spune că nu este profitabil să le pună şi lor curent…

-Dacă vorbim de profitabilitate, atunci… păcat că trăim în secolul XXI. Uitaţi accesul spre ei. Dacă ne mai gândim şi la profit, atunci n-am făcut nimic.

43 de ani de căsnicie luminați de opaiț
Sus, la Polonenca, între mâna de case mărunte, din lemn, trăiesc soţii Procopiuc. Au 43 de ani de căsnicie. Toţi topiţi aici, pe târâmul beznei şi-al vânturilor de tot felul.

-Ce faceţi?

-Treabă la gospodărie!

-Multă treabă aici, sus!

-Multă, multă…

-Oamenii n-au curent.

-N-au curent… Aşa ne-am… Am aproape 70 de ani şi pe întuneric m-am trezit şi oi muri tot pe întuneric!

-De ce aşa?

-Păi dacă nu-i curent electric?

-Trăiţi!

-Cu respect!

-Să trăiţi!

-Cătălin sunt eu. De la Digi24 Bucureşti suntem.

-Trăiţi! Eu sunt Procopiuc Dorel.

Dorel a venit ginere-n casă. De patru decenii şi mai bine, singura lumină din ogradă vine doar din ochii soţiei Rodica. Le e greu traiul fără curent, dar au învăţat să păcălească bezna cu gaz şi baterii. Şi pentru hainele şifonate au găsit soluţie: le îndreaptă cu-n fier de călcat încins moderat pe plită.

Rodica Procopiuc, localnică: Trebuie să facem treburile devreme, dacă vrem să nu ne necăjim cu lumânarea sau cu felinarul. Avem şi felinar, avem şi lampă, avem şi lanterne cumpărate, care sunt costisitoare. Ţin câteva zile bateriile şi trebuie să cumpărăm altele. Cel târziu până la şase, şapte să stăm şi pe urmă să ne culcăm. Că n-avem ce face fără curent electric.

-Cu lampă cât poţi să stai?

-Am şi ţesut, am cusut… tot la lampă. Acum, cu torsul, mai nou ceva. Am o lanternă pe care o pun pe frunte şi aprind şi torc.

Dorel Procopiuc, localnic: Poate facem nuntă de aur cu becuri.

-Apropos de becuri: văd că aveţi bec!

-Da, am instalaţia făcută, dar…

-Nu se aprinde?

-Nu se aprinde. E făcută instalaţia, odată cu băiatul de dincolo, dar de unde. Cu speranţa că ne pune curent şi zic să am instalaţia făcută. Că era electrician atunci şi am zis să nu mai chem încă odată electricianul. Am făcut instalaţia peste tot, dar ce folos?

-Până la urmă, marea fericire, aici, ar fi…

Rodica Procopiuc: Curentul electric! Să fie unde să ţinem o bucăţică de carne, de ceva ce ne trebuie nouă… Să avem un fier de călcat, să avem un aspirator şi noi, ca toată lumea. Un televizor… Să avem o baie, să ne facem.

-Doamnă, v-aţi imaginat viaţa cu maşină de spălat?

-Nu… La mână. Maşina noastră e… mâinile. Cu mâna spălăm.

-În opinia dumneavoastră, cine este vinovat că nu aveţi curent electric?

-Probabil ăia ce au fost până acum şi ăştia de acum!

Sursa: Digi24.ro