Pensiile speciale românești, cele mai „nesimțite” din lume

in ExtraNews de

Pensii speciale mai există și în alte țări, dar sistemul nu este atât de extins și de costisitor. Și peste tot, inclusiv în Franța, publicul este indignat. Doar în România, acest sistem de pensii este consolidat de PSD.

Peste 1,8 miliarde de euro plătesc contribuabilii români în 2018 pentru sistemul de pensii speciale. În 2017, au plătit „doar“ 1,5 miliarde euro. Nicio țară civilizată din spațiul Uniunii Europene nu a creat un astfel de sistem de privilegii, care permite ca un „pensionar special“ să câștige cât 25-30 de pensii medii din sistemul public.

PSD nu numai că a respins orice tentativă de abrogare a unora dintre pensiile speciale, ci chiar și-a anulat, la interval de o lună, propriile măsuri de revizuire și diminuare a acestora. Mai mult, peste 10% din membrii Guvernului sunt beneficiarii cumulului pensiei speciale cu nenumărate alte venituri de la stat. În ianuarie 2018, ei au contribuit la emiterea unei ordonanțe de urgență care permitea cumularea pensiei speciale cu salariul de la stat. Newsweek România vă arată cât de mari sunt discrepanțele dintre casta „pensionarilor speciali“ și cea a „pensionarilor obișnuiți“.

Trimite prietenilor