Patronii sunt nevoiţi să îşi închidă restaurantele, din cauza crizei de ospătari

in ExtraNews

În ultimul an, criza de ospătari s-a adâncit atât de tare încât unii patroni de restaurante ajung la soluţii extreme. Şi-au închis afacerile, după ce s-au trezit cu angajaţii plecaţi peste noapte. Mulţi alţii lucrează cu chelneri fără experienţă, care le impun propriile condiţii.

Anul şi ospătarii. Cu asta se confruntă majoritatea patronilor din Centrul Vechi al Capitalei, care au împânzit cu anunţuri site-urile de angajare. Puţini sună, iar cei care o fac nu mai vin la interviu. Constantin spune că, mai ales vara, criza forţei de muncă se adânceşte.

Constantin Oprea – manager restaurant: Unul doi dacă au rămas. În fiecare an, am alţii. Marea majoritate pleacă afară, pe vase de croazieră sau în străinătate, unde salariile sunt altfel.

Şi Alexandra vrea să îşi facă meseria în altă ţară. A terminat Facultatea de Turism, a lucrat un an în Statele Unite şi după ce se va specializa ca barman, vrea să plece din nou în străinătate.

Alexandra: Am mai multe oportunităţi. De exemplu, am găsit acelaşi hotel la care am lucrat şi în America şi în altă ţară.

Veniturile nu sunt de neglijat nici în România. Un ospătar are salariul minim pe economie, însă îl poate dubla sau chiar tripla din bacşiş.

Nicola Odobescu – manager restaurant: Trebuie un pic cocoloşit clientul ca să iei tips. Nu doar îl serveşti, i-ai pus farfuria în faţă şi gata, trebuie să îţi lase tips.

Constantin Oprea – manager restaurant: Lumea vrea să stea acum în salarii, adică să aibă ceva sigur când vine rata, când vine chiria.

Pentru Cătălin, dezinteresul angajaţilor a însemnat pierderea afacerii. S-a întors din străinătate pentru a-şi deschide un restuarant de street food, pe model occidental. A stabilit totul dinainte dar a ratat un singur aspect: lipsa forţei de muncă.

Cătălin – antreprenor: Am zis că sigur găsim, oferim un salariu mai bun, oferim o mentalitate din străinătate. Dar, din păcate, nu am găsit. Şi, când o găseşti, e mai greu să o ţii.

De multe ori, a fost nevoit să ţină locul ospătarilor, care îşi luau liber în mijlocul zilei.

Cătălin – antreprenor: Singurul lor răspuns este: „Nu-ţi convine, eu plec!” Am închis restaurantul şi am plecat înapoi de unde am venit.

Criza ospătarilor vine la pachet şi cu o altă problemă: lipsa pregătirii.

Cristina van der Schaaf – fondator şcoală HORECA: Foarte rar ne sună cineva să vină să se înscrie la curs de ospătar, dar, din nefericire, nu reuşim să facem o grupă.

Lipsa angajaţilor calificaţi duce la scăderea calităţii serviciilor în restaurante, unde România deja se afla pe locul 14 din 20 de ţări analizate.