Părinții îți doresc ca micuții lor să nu aibă obiceiuri greșite, iar cei din jur să le perceapă copiii ca fiind educați și manierați. Numai că de multe ori uită că exemplul personal este copiat de micuți și indiferent cât de mult le explică anumite lucruri, ei vor face ceea ce văd în casă. Iată 6 obiceiuri greșite pe care copiii le iau de la părinți, potrivit brightsite.com.
Obiceiul de a-i întrerupe pe alții
Nu este suficient să le spuneți ”Nu e frumos să întrerupi alte persoane!”. Copilul va învăța să își aștepte rândul într-o conversație dacă și părinții fac acest lucru. De asemenea, este importat ca atunci când discutați cu un o persoană la telefon sau față în față să îi anunțați acest lucru și să le spuneți și care este durata aproximativă.
Copilul pune mâna pe toate lucrurile din magazin sau insistă să le cumpărați
Încă de când este mic, copilul trebuie să învețe că nu este posibil să cumpărați toate lucrurile pe care le vede sau care îi plac. Atunci când mergeți cu el la cumpărături este bine să știe de la început să aveți un plan și că tot ceea ce puneți în coș se află pe o listă și că aveți nevoie de acele obiecte. Cel mai bine ar fi să faceți lista împreună. Eventual ar putea avea și el lista lui de care să se ocupe. Dacă nu știe încă să citească puteți să-i desenați obiectele.
Nu spune cuvinte politicoase
Cu cât începeți mai devreme să îi învățați care sunt regulile de politețe, cu atât mai bune. Oricum, nu trebuie să vă impacientați dacă nu deprind din prima. Trebuie mult exercițiu. Dumneavostră puteți să nu faceți nimic până când nu vă roagă frumos. Salutați întotdeauna atunci când intrați într-o încăpere și copilul vă va copia.
Citeste „Obiceiuri greșite care pot fi corectate” AICI.