ROMÂNCA PREMIATĂ DE OBAMA A INVENTAT CEL MAI DUR METAL DIN LUME
Considerată unul dintre cei mai buni cercetători români, Emilia Moroșan a reușit să producă cel mai dur metal din lume, în urma unui experiment cu magneți din titaniu și aur. Metalul a fost produs în laborator prin topirea împreună a titaniului și a aurului și este consierat de patru ori mai dur ca titaniu.
Acest metal este compatibil cu țesuturile vii, spun fizicienii care au lucrat la experiment sub coordonarea româncei Emilia Moroșan. Detaliile despre noul aliaj au fost publicate în revista Science Advances.
Românca Emilia Moroșan a inventat un aliaj de patru ori mai dur decât titaniul

Acest metal este compatibil cu ţesuturile vii, spun fizicienii care au lucrat la experiment sub coordonarea româncei.
Prof. Emilia Moroşan, Rice University Houston, a declarat că realizând aliajul dintre cele două metale, având nu numai o duritate ridicată, ci şi o biocompatibilitate mare, a făcut un „compus al generaţiei următoare pentru extinderea duratei de viaţă a implanturilor dentare şi a implanturilor pentru articulaţii”.
Aliajul de aur-titan este un compus cubic, cu un aranjament special de atomi, atunci când metalele sunt combinate la temperaturi ridicate. Titaniul este unul dintre puţinele metale care este utilizat în medicină şi stomatologie la scară largă.
„Proprietățile mecanice ale compusului inter-metalic Ti3Au sugerează că acest material este foarte potrivit pentru aplicații medicale în cazul în care Ti este deja utilizat. Poate fi folosit inclusiv ca și componenta (atât permanente și temporare), proteze dentare și implanturi. Creșterea de patru ori a durității, în comparație cu Ti pur, face din Ti3Au drept un compus metalic biocompatibil. Proprietățile de uzură ale Ti3Au indică că acest compus are un COF făcut de patru ori mai mic decât cea a Ti, rezultând în reducerea volumului de uzură cu 70%. Asigură o durata de viață mai lungă pentru componente și o acumularea de reziduri mai mică. Mai mult, capacitatea de a adera la o suprafață ceramică va avea ca rezultat reducerea costurilor și greutatea ambelor componente de sinteză”, se preciează în analiza publicată de Science Advances.
PREMIATĂ DE BARACK OBAMA
Românca de 40 de ani este originară din Suceava. În 2010 aceasta a fost premiată de președintele Statelor Unite, Barack Obama, pentru cariera sa în domeniul cercetării, precizează Mediafax.ro. La vremea respectivă, Emilia Moroșan avea doar 34 de ani. Ea spunea atunci că este entuziasmată de premiu, dar că cel mai mult se bucură de fondurile pe care le va obţine pentru continuarea cercetărilor sale. Moroşan a mai primit National Science Foundation CAREER Award.