Oamenii ies în stradă pentru Laura Codruţa Kovesi. Final de săptămână cu proteste, la Cluj.

in ExtraNews de

Finalul de săptămână aduce la Cluj două noi proteste. Organizatorii spun că cele două mitinguri se vor a transmite un mesaj de susţinere pentru Laura Codruţa Kovesi, după ce aceasta a anunţat miercuri, 13 februarie, că a fost citată vineri, 15 februarie, la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie.

Susţinătorii ei sunt convinşi că se încearcă intimidarea fostei şefe a DNA, care candidează la un post important de procuror la Parchetul European.

„Considerăm ca fiind intolerabilă intimidarea Laurei Codruţa Kovesi şi ne manifestăm susţinerea faţă de ea, precum şi faţă de candidatura pentru Parchetul European. Lupta anticorupţie nu poate fi oprită de o mână de oameni certaţi cu legea. Ne vedem diseară, la Clopot, pentru a transmite un semnal de alarmă celor din jurul nostru şi pentru a trimite un mesaj clar secţiei ce va conduce audierea de mâine. Democraţia nu se negociază. Corupţia nu se legalizează, iar cei ce luptă împotriva ei nu pot şi nu vor fi aduşi la tăcere”, este mesajul postat pe Facebook de organizatorii protestului.