Florina Maria Opriș, angajată a Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj a comis-o grav. Polițistă la Secția Nușfalău, tânăra de 26 de ani a uitat litera de lege, deși este proaspăt angajată, așa că, a băut, iar cu o alcoolemie în sânge de 1,95 mg/l s-a urcat la volan, a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un cap de pod. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă tânăra polițistă – care încă aplică legea – a fost la doar un pas de o tragedie relateaza sportulsalajean.ro
Florina Maria Opriș este o tânără polițistă angajată din sursă externă anul trecut. Doar câteva luni au trecut de când a avut gradele pe umăr că a și comis-o.
În urmă cu aproape un an, polițista a uitat ce meserie are. Sau dacă nu a uitat și și-a permis, este cu atât mai grav.
Cert este că, pe 31 octombrie anul trecut, tânăra polițistă în vârstă de 26 de ani s-a urcat la volanul unui Audi A6, cu numărul de înmatriculare, culmea, SJ 58 MAI!
Nu știm noi dacă MAI vine de la Ministerul Afacerilor Interne pe care îl reprezintă sau sunt inițialele cuiva, însă știm, după cum spun procurorii din Sălaj, că tânăra care încă aplică legea, a cam băut. Și apoi s-a urcat la volan.
Dar nu așa, cum face “omul de rând” când bea câte o bere, și apoi se urcă la volan, ca după aceea să rămână fără permis pentru că avea 0,69 mg/l alcool în sânge. Nu.
Ea a urcat la volan cu 1,95 mg/l alcool în sânge. Că a putut bea, nu putem decât să-i urăm să-i fie de bine. Însă că s-a urcat la volan…
Norocul tinerei a fost că nu a dat peste nimeni pe stradă, ghinionul a fost însă că, de la atâta alcool, a cam uitat cum se conduce, așa că, prin Șimleu Silvaniei, a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un cap de pod.
Ce e culmea? Încă conduce! Defapt, nici nu știm dacă asta este cea mai gravă problemă. Ea este încă angajată și în fiecare dimineață îmbracă uniforma Poliției Române, iar apoi vine în mijlocul nostru, al celor care mai bem câte o bere și…”ne pune fiola”!
Revenind la subiect, pe rolul Judecătoriei Șimleu Silvaniei este în curs de judecată dosarul penal cu numărul 2109/309/2016 care o privește pe Florina.
Recent, în dosar s-a dat și o decizie prin care, Florina are dreptul să conducă mașina, iar permisul nu i-a fost reținut. Ne întrebăm și noi de ce, însă aflăm repede răspunsul de la magistrați. Are nevoie de permis pentru că face naveta cu mașina de la domiciliul din Halmășd la secția de poliție din Nușfalău.