Serbia a făcut paşi importanţi către obiectivul strategic al aderării la Uniunea Europeană (UE) prin deschiderea a patru noi capitole de negociere, a estimat miercuri comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii UE, Johannes Hahn, potrivit Tanjug, anunță Agerpres.
Într-un interviu pentru publicaţia Vecernje novosti, Hahn a estimat că principala provocare pentru Serbia rămâne consolidarea statului de drept, cu accent pe combaterea criminalităţii organizate şi corupţiei.
În această privinţă, Serbia va trebui să adopte noi legi şi să-şi consolideze instituţiile, proces care va fi monitorizat atent de Comisia Europeană şi statele membre ale UE.
”Acum este nevoie să se acţioneze în mod hotărât, nu numai în privinţa diverselor capitole, ci şi în a statului de drept şi a normalizării relaţiilor cu Kosovo”, a mai afirmat oficialul european.
Negocierile de aderare a Serbiei la UE, împărţite în 35 de capitole pe diferite domenii, au fost lansate în decembrie anul trecut.
Ultimul capitol, cu privire la relaţiile cu Kosovo, este unic în cazul Serbiei din cauza relaţiilor sale cu fosta provincie pe care Belgradul refuză să o recunoască. De asemenea, cinci dintre statele membre ale UE – Spania, Grecia, Cipru, România şi Slovacia – nu recunosc independenţa Kosovo.
Sursa: stireazilei.com