Numărul 2 din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat

in ExtraNews de

Despescu, fost șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat la sfârșitul lui noiembrie 2019, imediat după instalarea cabinetului Ludovic Orban

-doctoratul și l-a obținut în 2010 de la Academia de Poliție cu o teză despre „criminalitatea în domeniul achizițiilor publice” – una dintre temele recurente de neîncredere a publicului în instituțiile statului român

-în teza sa de doctorat, susținută acum un deceniu, Despescu a copiat din diverși autori – cuvânt cu cuvânt – peste 150 de pagini
recordul cantitativ personal al chestorului șef de poliție Bogdan Despescu: peste o cincime din teză – 77 de pagini – sunt plagiate dintr-o singură carte

-recordul calitativ personal al lui Despescu este cvadruplul plagiat: fostul șef al polițiștilor din România a stabilit performanța academică de a plagia de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, același segment de text dintr-un studiu al Societății Academice din România
în ciuda acestor încălcări ale integrității academice, fostul șef al Poliției Române a chemat în judecată în 2018 ministerul și IGPR pe motiv că nu i-au acordat sporul de doctorat eliminat în 2010, în plină criză economică, prin lege

-în martie 2019, Despescu obținea în instanță mii de lei – inclusiv actualizări cu rata inflației – drept spor pentru un doctorat plagiat
sumele pe care Despescu le-a obținut în instanță sunt, în acest moment, secretizate de Ministerul de Interne

-într-o declarație pentru PressOne, Bogdan Despescu respinge acuzațiile de plagiat

Bogdan Despescu, chestor șef de poliție și secretar de stat în Ministerul de Interne, a plagiat cel puțin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat susținute în anul 2010 la Academia de Poliție.

Numărul 2 din Ministerul de Interne – numit în funcție la 29 noiembrie 2019 – a folosit cel puțin patru surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat. De exemplu, dintr-o carte scrisă de un fost profesor de la Academia de Poliție, Despescu a plagiat nu mai puțin de 77 de pagini.

În martie 2018, în plin scandal legat de tezele de doctorat plagiate susținute la Academia de Poliție, chestorul șef de poliție Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituții să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român.

În ianuarie 2010, anul în care Despescu și-a susținut doctoratul, mai multe tipuri de sporuri pentru angajații din sistemul public – printre care și cel pentru doctorat – au fost eliminate sau modificate.

În martie 2019, Despescu a câștigat definitiv procesul, iar IGPR a fost obligat de instanță să îi achite spor doctoral pentru fiecare lună în parte începând cu martie 2015, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală.

Suma totală câștigată de Bogdan Despescu în instanță este, însă, secretă.

Cine este Bogdan Despescu
Bogdan Despescu a absolvit în 1995 Academia de Poliție, iar începând cu 1995 și până în 2002 a fost ofițer operativ de judiciar, economic și investigare a fraudelor în Buzău, Nehoiu și Berca.

Prima funcție de conducere o obține în 2002, când este numit adjunct al șefului Poliției orașului Buzău, poziție ocupată până în 2005.

Pentru un an, până în 2006, activează ca șef al Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Buzău.

Ascensiunea sa reală începe în 2006, când este desemnat adjunct al șefului IPJ Buzău, funcție în care rămâne până în 2011.

Începând din 2011 și până în 2015 ocupă în fiecare an câte o poziție nouă: șef al IPJ Prahova, șef de cabinet al șefului IPJ Buzău, adjunct al șefului IPJ Buzău și, mai apoi, șef al IPJ Constanța.

În decembrie 2015, Bogdan Despescu este desemnat șef al Poliției Române, funcție pe care o ocupă timp de doi ani.

Decretul de numire i-a fost semnat de proaspătul ministru de Interne Petre Tobă, Despescu devenind practic succesorul acestuia la conducerea Poliției Române după promovarea în guvernul României.

Demiterea lui Despescu de la conducerea Poliției Române de către ministrul Carmen Dan, în ianuarie 2018, a provocat un adevărat cutremur în guvern, care a dus, în final, la demisia premierului Mihai Tudose și la căderea guvernului.

Eliberarea din funcție a lui Despescu a venit după ce s-a descoperit că un polițist de la Brigada Rutieră a Poliției Capitalei, Eugen Stan, arestat pentru că a agresat sexual doi copii într-un lift din sectorul 6, a fost păstrat în poliție în ciuda faptului că era suspectat și de alte infracțiuni similare.

După arestarea polițistului Eugen Stan, în decurs de câteva luni, acesta a fost pus sub acuzare, cercetat sau trimis în judecată în 18 cazuri de agresiuni sexuale petrecute pe parcursul a opt ani.

Doctor în Ordine Publică și Securitate Națională
Bogdan Despescu s-a înscris la doctorat în 2007, când ocupa funcția de adjunct al șefului IPJ Buzău și a obținut titlul de doctor în iulie 2010.

Coordonator i-a fost Ioan Dascălu, cel care – alături și Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, și de Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție – a pus în 2002 bazele domeniul doctoral Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN).

Acest domeniu – OPSN – este unic în lume, nu corespunde unei științe, așa cum PressOne a relatat în exclusivitate; ba, mai mult, numărul de teze de doctorat plagiate susținute în OPSN este unul zdrobitor: 74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011-2016 la Academia de Poliție – și trecute deja printr-o primă verificare cu softul de identificare a similitudinilor – sunt suspecte de plagiat.

În plus, în presă au apărut articole privind nouă teze plagiate, susținute la Academia de Poliție, care aparțin unor persoane care au deținut sau încă dețin funcții publice importante: Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, Dumitru Pârvu, fost adjunct al Poliției Române, Liviu Marian Pop, fost ministru al Educației, Lucian Netejoru, șef al Inspecției Judiciare, Alexandru Cătălin Ioniță, șef al Direcției Generale Anticorupție, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție, Florea Oprea, fost secretar de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Ciobanu, șeful Direcției de Investigații din Direcția Generală Anticorupție, și Dorel Matei, judecător.

Titlul lucrării științifice care i-a adus lui Despescu distincția de doctor în științe este „Criminalitatea în domeniul achizițiilor publice”.

Din comisia de referenți, plătită să evalueze teza secretarului de stat Bogdan Despescu, au făcut parte profesorii Costică Voicu, de la Academia de Poliție, Gheorghe Botea, de la Universitatea Româno-Americană și Costică Păun, de la Universitatea „Nicolae Titulescu”. Președintele comisiei a fost Țuțu Pișleag, fost profesor al Academiei de Poliție, în prezent rămas doar coordonator de doctorate pe bază de contract.

De trei cărți și un raport al Societății Academice din România (SAR) a avut nevoie secretarul de stat Bogdan Despescu pentru a plagia 150 de pagini din teza de doctorat.

77 de pagini din lucrarea științifică a chestorului șef Bogdan Despescu sunt copiate dintr-o singură carte: „Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene”, apărută în anul 2008 la Editura Sitech și semnată de Nicolae Ghinea.
Alte 9 pagini din teză sunt copiate dintr-o carte semnată de un colectiv de autori, printre care se numără și coordonatorul său, Ioan Dascălu.
43 de pagini din teza lui Despescu sunt plagiate dintr-o carte semnată de Mădălin Irinel Niculeasa.
Nu în ultimul rând, 20 de pagini sunt plagiate dintr-un studiu de 31 de pagini publicat de SAR.