Press "Enter" to skip to content

Nu trebuie sa spui „La mulţi ani” pe 15 august celor care poartă numele Sfintei Maria. E mare păcat!

Sfânta Maria 2017, 15 august. Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, zi în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului, trecerea ei în nefiinţă. Pe 15 august nu se fac urări de „La mulţi ani” şi se spune că este mare păcat, pentru că, de Adormirea Maicii Domnului, a avut loc moartea şi înălţarea Fecioarei Maria.

Sfânta Maria 2017, 15 august. Pe data de 8 septembrie, de Sfânta Marie Mică, se fac urările de La mulţi ani, atunci când se cinsteşte Naşterea Maicii Domnului.

Sfânta Maria 2017. Pe 15 august, este ziua în care facem pomenire de mutarea ei din această viaţă, la cea veşnică. Mărturii despre existenţa sărbătorii Sfintei Marii sunt încă de la  începutul secolului al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, însă, cinstirea Maicii Domnului este prezentă înainte de această perioada, scrie crestinortodox.ro.

Sfânta Maria 2017, 15 august. Maica Domnului este singură persoană dintre sfinţii Bisericii Ortodoxe care are o rânduiala liturgică a punerii în mormânt, asemănătoare cu cea a Mântuitorului. Cei care participa la Slujba Vecerniei Adormirii Maicii Domnului cânta imnuri precum Prohodul şi Binecuvântările Maicii Domnului, iar Epitaful Maicii Domnului este purtat în procesiune împrejurul locaşului de cult, precum este purtat cel al Mântuitorului în Vinerea Mare, conform sursei citate.

Sfânta Maria Mare. Tradiții, obiceiuri și superstiții din popor de Adormirea Maicii Domnului.

Una dintre cele mai mari sărbători creștine din an, Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, este prăznuită în fiecare an la data de 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci.  Tot pe 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Cum se întâmplă cu mai toate sărbătorile religioase, și sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiții și superstiții.

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

Ciobanii, în ziua de Sfântă Mărie, îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Această sărbatoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate, care doresc să îşi găsească ursitul, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei şi la fete, nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de păstrarea tradiţiei. Aceştia, în data de 15 îşi schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.

Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.

Nu se tunde părul de Sfânta Maria MareConform unei superstiţii vechi, în ziua de Sfânta Maria Mare credincioşii ar trebui să evite tunderea părului şi aruncarea lui la gunoi. De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucat atragi tristeţea Maicii Domnului.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO