Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Nicşor Dan nu mai „salvează” România: şi-a dat demisia şi din funcţie, şi din partid!

in Diverse/ExtraNews/Politic de

   Deputatul şi liderul Uniunii Salvaţi România, Nicușor Dan, a anunţat, joi, că a demisionat şi din funcția de președinte al Uniunii, şi din partid. Motivul este, spune el, faptul că Biroul Național al USR s-a pronunțat împotriva redefinirii familiei în Constituție. Nicuşor Dan a fost acuzat vehement de membrii şi sinpatizanţii USR pentru că nu a votat împotriva familiei tradiţionale, la votul din Parlament privind modificarea Constituţiei, ci s-a abţinut.

   Nicuşor Dan spune, într-o postare pe facebook, că motivele demisiei sale sunt două. Primul dintre ele este opinia mea fermă că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla în România acum este ca dezbaterea principală să nu fie pe cine fură și cine nu fură, ci pe cine apără tradițiile și cine nu le apară. În felul acesta, o să ajungem ca în următorii 20 de ani oamenii or să fure în continuare, spunând că apără tradițiile. E un pericol uriaș pentru România„. Al doilea motiv este, spune tot el, că simte o datorie faţă de cei ce l-au votat: tema familiei este foarte importantă pentru ei, este o temă intimă, ține de identitate, de sentimentul religios, chiar dacă ea nu este importantă pentru ei ca persoane, chiar dacă nu este importantă pentru societate„.

Este însă și un al treilea motiv care ține de onoare. În etapele de formare ale acestui partid, fie că a fost USB la început, fie că a fost USR mai apoi, în zecile de întâlniri pe care le-am avut cu oamenii, pe care încercam să îi conving să vină către această construcție, le-am promis- și a fost o promisiune personală- că în partidul acesta este loc pentru toată lumea„, a mai spus Nicuşor Dan.

Într-o postare anterioară, Nicuşor Dan atrăgea atenţia că singura sansa pe care o are USR de a sparge blocada sistemului este coalizarea, sub aceeeasi platformă, a oamenilor cu opţiuni ideologice diferite, „într-un program bazat pe ce ne uneşte, pe urgenţele societăţii. Am spus că în USB/USR este loc şi pentru progresişti şi pentru conservatori„. (foto: pagina facebook Nicuşor Dan)

Ultimile din

Mergi la SUS