Autoritatile americane au cerut informatii grupului auto Toyota despre modul in care Statul Islamic a pus mana pe vehiculele sale, care apar in multe videoclipuri de propaganda.
Compania a transmis ca face parte dintr-o investigatie mai ampla a Trezoriei SUA despre modul in care gruparea terorista obtine finantare si care e traseul banilor.
„Toyota se supune legilor din fiecare tara sau regiune unde isi desfasoara activitatea si le cerem dealerilor si distribuitorilor sa faca acelasi lucru. Sprijinim ancheta autoritatilor americane”, a mentionat purtatorul de cuvant al Toyota, Ed Lewis, pentru CNN, citat de ziare.com.
El a tinut sa precizeze ca e imposibil ca gigantul auto sa controleze unde ajung masinile, mai ales daca acestea sunt vandute de terte parti, instrainate sau furate.
„Toyota are o politica stricta, care interzice vanzarea vehiculelor catre cumparatorii pe care ii banuieste ca le vor folosi in scopuri teroriste sau paramilitare si are proceduri si angajamente care ar trebui sa previna ca autovehiculele sale sa fie folosite pentru activitati militare neautorizate”, a adaugat reprezentantul Toyota.