Polițiștii de frontieră au reușit să prindă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, nu mai puțin de 60 de migranți se sex masculin, din cinci țări diferite, care pătrunseseră ilegal pe teritoriul României . Din primele cercetări reiese că bărbații urmaseră traseul Grecia – Macedonia – Serbia și că se îndreptau spre Germania. Un posibil motiv pentru care au ales România ca țară de tranzit ar fi acela că Ungaria a construit anul trecut un gard la granița cu Serbia. DOI SIRIENI au fost prinși vineri în timp ce încercau să intre pe la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat — Vidin Feroviar cu documente de călătorie spaniole false.
Cei 60 de refugiați, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, au fost prinși de polițiștii de frontieră în jurul orei 1.45, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ajutorul sistemului de termoviziune, în timp ce se deplasau pe jos dinspre Serbia spre România, în direcția localității Comloșu Mic. Imediat, mai multe patrule de supraveghere a frontierei au intervenit și i-au înconjurat pe refugiați, a declarat Roxana Costache, agent de frontieră. Din primele informaţii reiese că imigranţii au intrat în ţară fără familii şi provin din ţări precum Pakistan, Afganistan, Irak, Somalia sau Maroc. Cei 60 de bărbați au fost transportaţi cu două autocare la sediul poliţiei de frontieră din Jimbolia, spaţiu ce permite procesarea persoanelor în siguranţă, relatează mediafax.ro.
Alti 160 de refugiati vor fi imbarcati din Italia si 135 din Grecia, insa deocamdata nu se stie cand vor ajunge acestia in Romania. Numarul acestora ar putea varia in functie de deciziile luate de autoritatile din aceste tari. In prezent, se astepta documentele de la autoritatile din Italia, astfel incat sa fie analizate dosarele pentru evitarea unor riscuri inainte de sosirea refugiatilor, au mai spus sursele citate.
Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil Galati, unde vor fi cazati primii refugiati, are o capacitate de 250 de locuri, care se poate suplimenta, intr-o prima etapa, cu aproximativ 50 de locuri, potrivit datelor comunicate de reprezentantii Inspectoratului General pentru Imigrari.
Astfel, in camerele din centru se poate asigura cazarea unui numar diferit de persoane, acestea avand disponibile de la patru pana la zece locuri. De asemenea, in centru sunt puse la dispozitia solicitantilor de azil bucatarii utilate cu masini de gatit si frigidere, grupuri sanitare, o camera de joaca pentru copii, o camera de rugaciune si o sala dotata cu calculatoare si acces la Internet. Exista si o sala de sport moderna, dotata cu aparatura specifica – bicicleta, pista de alergat, aparat de forta, o masa pentru tenis de masa, aparate multifunctionale, dar si terenuri de fotbal, tenis de camp si baschet.
Regimul cazarii in centru este unul deschis, solicitantii avand obligatia sa respecte regulamentul de ordine interioara. In prezent, gradul de ocupare in acest centru este de aproximativ cinci la suta.
In Romania exista alte cinci centre de cazare si proceduri pentru solicitantii de azil, care dispun impreuna de o capacitate de 700 de locuri, gradul de ocupare fiind in prezent de aproximativ 11 la suta.
Alte trei centre de azil urmeaza sa fie infiintate in Romania, in timp ce alte cateva zeci de spatii sunt evaluate in acest moment si urmeaza sa se stabileasca daca indeplinesc criteriile pentru transformarea in centre de azil.
Inspectoratul General pentru Imigrari a propus deja Ministerului Afacerilor Interne ca trei foste unitati ale Jandarmeriei sa fie preluate de IGI si transformate in centre pentru primirea refugiatilor, insa MAI a respins propunerile pentru ca nu existau conditiile necesare transformarii.
Romania a acceptat, dupa o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, sa primeasca 1.785 de migranti.