Trei mineri au fost prinsi sub pamant dupa ce o galerie a minei Lupeni s-a prabusit. Conform informatiilor oferite de ministrul Energiei, din 14 mineri care lucrau in mina, 11 au reusit sa iasa la suprafata.
Toma Petcu, ministrul Energiei a afirmat pentru Realitatea TV ca in momentul surprarii in mina lucrau 14 mineri, dintre care 11 au reusit sa iasa la suprafata.
Pentru moment nu se stie nimic despre starea celor trei mineri, nici macar daca mai sunt in viata.
„Este o surpare pe o lungime de 10 metri, 3 oameni nu au fost gasiti. Ne-am mobilizat, salvatorii sunt pe drum, au fost trimise ambulante la mina. Urmatoarea jumatate de ora este definitorie pentru ce se intampla”, a declarat pentru Hunedoara Libera, prefectul judetului Hunedoara, Fabius Kiszely.
„Din informatiile pe care le am in avatajul panou 97 C de la Mina Lupeni a avut loc o surpare, unde se pare ca sunt prinsi trei mineri. La momentul de fata nu stiu numele lor si situatia, eu sunt la Bucuresti. Sper din toata inima sa fie in viata. In momentul de fata s-a dat alarma, o sa intre echipele de salvare,” a declarat Darius Campeanu, lider sindical la mina Lupeni, conform dcnews.ro.