M-am trezit devreme în acea dimineață rece de ianuarie. Trebuia să ajung la înmormântarea mătușii mele.
O femeie extraordinară, ce a lăsat în urma ei vreo 15 oameni, copii, nepoți și strănepoți rostind numele ei întotdeauna cu cel mai adânc respect. Am ținut la ea din tot sufletul.
O înmormântare și un telefon
Toată lumea din casă dormea iar eu îmi preparasem o cană mare de ceai. Băutura mea era fierbinte și trebuia să aștept un pic. Mă gândeam la necazul băiatului meu de cinci ani. Căzuse la joacă și avea o mână imobilizată. Avea nevoie de toată atenția pentru că este un copil foarte dinamic și acum trebuia să se miște cu precauție.
În bucătărie telefonul soției era la încărcat. Avem noi doi un joc nepoliticos, de a ne uita uneori pe ascuns în telefonul celuilalt. Să vedem cu cine mai vorbește pe mail, WhatsApp sau Facebook. Apoi facem comentarii răutăcioase privind tot felul de bazaconii găsite pe acolo. Am luat telefonul ei să văd ce mai are prin el. Știam PIN-ul, îl observasem pe ascuns în urmă cu ceva timp. Tastez și nimic. Îl schimbase. Între timp ceaiul părea bun de băut. Trebuia oricum să mă grăbesc puțin ca să nu se aglomereze șoselele ca în fiecare dimineață. Distrat, fac o ultimă încercare schimbând la nimereală niște cifre. Telefonul se deschide. Dacă tot fusesem așa de deștept și ghicisem noul PIN, am zis, hai să citesc ceva printr-o aplicație de mesagerie instant. Am citit. Replici, replici între soția mea și o prietenă. Și atunci, pentru prima dată, deși sunt un tip sportiv, am simțit că picioarele mele nu mă ascultă, că am genunchii din gelatină și că trebuie să mă așez imediat.
Sunt un „tătic exagerat”, un bărbat cu un aspect neîngrijit cu o soție superbă
Poate par obsedat de copiii mei. Cam 60% din timpul meu util, îl petrec ca un fel de bonă cu ei. Îmi permit acest lux pentru că sunt fotograf profesionist, cu multă experiență și pot să-mi fac exact programul pe care mi-l doresc. În tinerețe am lucrat multe ore, dar acum după 35 de ani, pot asigura familiei mele o casă, o mașină și o mâncare decentă lucrând efectiv, în medie, doar 2 zile pe săptămână. Restul de timp îl petrec cu copiii. Sunt în mișcare de la prima oră. Încep cu pregătirea micului dejun, apoi trebuie s-o îmbrac pe fetița cea mică. Doar eu am aprobarea ei specială de a-i face codițele. Merg cu copiii în parcuri, la piscină, la patinoar, la bărci, la pian, la balet, ne dăm cu tot ce există în materie de distracții în oraș. Seara eu îi spăl pe dinți, le citesc nenumărate povești și stau cu ei până adorm.
Soția lucrează la o companie multinațională cunoscută, în domeniul marketingului și orele suplimentare nu sunt chiar o excepție. Eu fiind oricum mai mult pe acasă, cu o bonă profesionistă, ne descurcăm binișor cu copiii. Adică soția mea poate să vină la ora 20.00 acasă și copiii sunt bine, plimbați, mâncați și avem și mâncarea gătită pentru a doua zi în frigider.
Am cunoscut-o în mediul meu profesional. Am avut o relație plină de distracții la început. Eu câștigam foarte bine la un program nebunesc de muncă și ne permiteam cam orice lucru, în limitele bunului simț: revelion la Paris, schi în Austria, teatre, restaurante etc. Apoi au venit copiii. Soția mea a stat cu ei acasă câțiva ani, iar eu îndrăgostit de aceste minuni, am început să-mi fac tot mai mult timp pentru ei. Nașterile la cele mai bune clinici private, pediatrii doar la domiciliu plus toată infrastructura necesară au cam tăiat din bugetul de distracții.
Și eu m-am schimbat. Sunt un tip atletic și „pe vremuri” purtam haine frumoase, îmi îngrijeam aspectul cu atenție. Acum, pentru a merge la piscină cu copiii nu mă bărbieresc. Port mai mult un trening cam uzat și am părul mereu ciufulit. Doar de sport nu m-am lăsat. Cum aș putea altfel să-i învăț pe pitici să meargă cu bicicleta, trotineta, role, patine, schiuri etc.
Am observat, mai întâi cu plăcere, o transformare exact inversă la soția mea, după ce s-a întors la serviciu. Dintr-o „mămică” a devenit un fel de „divă”. Mi-a spus că această companie are standarde foarte stricte privind ținuta angajaților. Haine noi, frumoase au invadat șifonierele iar timpul petrecut la baie pentru „pregătire” s-a lungit considerabil. Uneori pleacă dimineața fără să mănânce nimic dar cu un machiaj perfect. Treptat mi s-a părut că fustele devin tot mai scurte și tocurile tot mai lungi. Era super atrăgătoare iar viața noastră sexuală era plină de împliniri.
Ce am găsit în telefon
Soția mea a fost mereu cam geloasă. Eu lucrez de multe ori cu femei tinere și frumoase. Ispitele pot fi la tot pasul. Mai ales când eram la începutul relației, mă controla cu strictețe. Avea mereu o vorbă: bărbații infideli ar trebui castrați. Alteori mă întreba: cum poate o femeie să accepte să fie amanta unui bărbat însurat? Cum poate să se uite la o astfel de jigodie? Distrat mă gândeam ce femeie aprigă și virtuoasă mi-am găsit. Și în 10 ani de căsnicie nu am făcut nici cel mai mic pas greșit. Nu am flirtat cu nimeni, darămite să încerc și altceva. Nu a fost de frică. Pur și simplu, soția mea îmi împlinea toate așteptările pe care un bărbat le poate avea de la sexul opus. Oricum de când avem copiii, eu mă gândesc doar cum să-i fac mai puternici, mai sănătoși și mai fericiți.
Mâna încă îmi tremura pe telefon la ora cinci dimineața. Citeam cum soția mea trăia o poveste de dragoste cu un coleg de birou. Îi scria prietenei ei, ce costume frumoase poartă domnul acesta, ce salariu fabulos câștigă și ce hobbyuri interesante are. Am înțeles că începuseră să iasă la masă și se înțeleg foarte bine. O bombă și mai mare: individul, că altfel nu-l pot numi, este căsătorit și are și un copil mic acasă. Din discuții am înțeles că nu ajunseseră încă la planul sexual, dar treaba mergea clar acolo. La un moment dat soția mea scrie explicit: îmi doresc să fac sex cu el.
După Hiroshima
A urmat urgia. Scandal după scandal. Sunt perplex. Nu înțeleg cum o femeie care atâția ani m-a chinuit cu gelozia ei, îmi face așa ceva. Cum poate o mamă a doi copii mici, care a primit un sprijin enorm din partea soțului ca să se realizeze și profesional, să-și trădeze familia. Cu o seară înaintea unei întâlniri cu potențialul amant, chiar am venit cu copiii la biroul ei ca s-o iau acasă cu mașina. Acum am înțeles de ce, vădit stânjenită își luase lucrurile rapid și aproape l-a împins pe băiatul nostru cu mâna în ghips pe scări ca să plecăm mai repede de acolo. A doua zi, în timp ce era cu „el” la masă, eu eram într-un parc cu copiii și îi trimiteam poze pe telefon.
Îmi tot repetă că între ea și el nu s-a întâmplat nimic serios, a fost o glumă, o tâmpenie și trebuia să aștept să văd că nu duce nicăieri. Da, la insistențele mele și-a schimbat locul de muncă. Da, uneori se dă ca o pisică pe lângă mine cu o tandrețe exagerată. Dar nimic nu mai este ca înainte. Am insomnii. Am un instinct malign de a-i controla telefonul. Orice ceartă minoră devine una majoră. Dacă înainte îmi spunea „mă minți”, nu mă supăram, acum însă simt că explodez. Mă tot gândesc cum a putut să facă așa ceva când eu îmi plângeam o rudă dragă iar băiatul nostru se mișca cu greutate?
Acum mă privește zâmbind și mă întreabă dacă vreau să divorțez. Nu știu ce să răspund. Poate aș vrea, dar copiii o iubesc și tot eu ar trebui să plec din casa, care de fapt este a mea. Nu pot să plec de lângă preaiubiții mei copiii, nu pot să-i las nici fără apropierea mamei. Mă chinuiește groaznic și dorința fizică, intensă pe care o resimt pentru ea, deoarece este într-adevăr o femeie superbă.
