Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Medicul român care salveaza vieţi nenăscute a refuzat Germania şi a ales să profeseze în România: „Se poate face treaba şi la noi în ţară”

in ExtraNews

Un medic bucureştean, pregătit în Germania, ajută pacientele cu probleme să aducă pe lume copii sănătoşi.

Silviu Petrişor Iştoc (36 de ani), medic bucureştean specialist în obstetrică-ginecologie, a avut posibilitatea să rămână în Germania şi să profeseze acolo, dar s-a întors în ţară pentru că, spune el, „mi-am dat seama că sunt foarte multe lucruri pe care le iubesc la ţara mea, lucruri pe care le-am conştientizat abia când am plecat. În Germania am lucrat trei luni şi a fost de ajuns să-mi dau seama că se poate face treaba şi la noi în ţară”.

Numeroasele intervenţii chirurgicale invazive, dintre care două deosebit de complicate, de extirpare a unor uriaşe tumori uterine, i-au adus renumele de doctor care poate salva vieţi, unele încă nenăscute. Mai mult decât atât, îşi respectă meseria, dar şi pacientele sale, acordând tuturor o şansă, indiferent de condiţia socială sau de nivelul de educaţie. În urma intervenţiilor tânărului medic, multe femei au născut copii sănătoşi, deşi alţi doctori nu le mai dădeau anterior nicio şansă pentru a deveni mame.

Cea mai mare satisfacţie o am atunci când fac lucruri pe care alţii le consideră imposibile, faptul că pot ajuta un om căruia i s-a spus în alte clinici că nu mai are nicio şansă.” a declarat medicul Silviu Iştoc.

Sursa: infoalert.ro


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS