Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Marin Preda și marea lui iubire Aurora Cornu

in ExtraNews

Astăzi, marele scriitor Marin Preda ar fi împlinit 96 de ani. Marin Preda nu mai este, dar a rămas în istoria literară ca un mare scriitor al sfârșitului secolului trecut. Moartea lui surprinzătoare, pe 16 mai 1980, la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, în plină glorie cu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”, l-a făcut pe fratele său să creadă că a fost asasinat de Securitate. Familia scriitorului credea că moartea sa fulgerătoare a survenit în condiții oculte și că avea o legătură cu publicarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”. Din raportuli medico-legal, aflăm că: „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.
Dar astăzi, vrem să ne aducem aminte de omul Marin Preda și de marea lui iubire, poeta Aurora Cornu.
Scriitorul Marin Preda și poeta Aurora Cornu s-au cunoscut în anul 1952, la Uniunea Scriitorilor, pe când scriitorul avea 32 de ani și soarta i-a scos în cale o domnișoară de 20 de ani, o fată frumoasă, talentată și inteligentă, care avea să-i cucerească inima din primele clipe. Cei doi s-au revăzut abia peste doi ani, când tânăra a devenit redactor la „Viața Românească”.
Scriitorul, care era cunoscut ca o persoană introvertită, morocănoasă și singuratică s-a schimbat, a devenit exaltat și expansiv ca orice om îndrăgostit, dar schimbul de cuvinte, între cei doi, a fost neînsemnat și abia peste 2 ani se întâlnesc la mare, în fosta stațiune „Vasile Roaita” (Eforie Sud-n.r.). Soarta părea că le joacă feste: ea ocupa, de o săptămână, camera pentru care avea el repartiție. Marin Preda a încercat să fie politicos, spunându-i că dacă preferă camera, el se poate duce în altă parte, dar ea nu a acceptat favorurile și a început să-și adune lucrurile împrăștiate prin toată camera. Preda o privea fix, din cadrul ușii, îi studia mișcările și se îndrăgostea de ele.

Preda, îi trimite a doua zi prima scrisoare de dragoste:„Te-am făcut să suferi (nu știu unde, când și de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat și mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul la tine, scriindu-ți întâia mea scrisoare de dragoste. (…) Te iubesc de tot, cu părul tău, cu hainele tale verzi, cu salopeta și sandalele tale ciudate. Iubesc cingătoarea ta ascunsă, copcile, oasele trupului tău… Totul, aspirațiile tale, somnul tău… Vanitatea și cochetăria ta distilată, neliniștile tale profunde, gândul tău puțin înghețat, categoric și fără ascunzișuri, atât de temut de către amatorii de compromisuri”.
Pe malul mării iubirea i-a adus pe același cearșaf, au stat de vorbă, s-au ars la soarele puternic. Prima cerere în căsătorie a venit, în glumă, chiar în zilele următoare. Plimbându-se pe străzi, el i-a cerut în glumă, să-i cumpere o limonadă. Ea a acceptat, apoi a comentat: „Uite-așa se compromite o femeie” și el a replicat iute: „Dacă te-am compromis, te iau de nevastă”.

Pentru Aurora, care a plecat la Sinaia, unde avea repartiție, vacanța s-a sfârșit mai repede . Preda a rămas singur, la malul mării și a început să-i scrie lungi scrisori de dragoste:
„Sept. 1954. Dragă Aurora, după ce ai plecat în seara aceea…am venit acasă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic și eram foarte mirat de această senzație. Știam că te-am cunoscut, știam că ne-am plimbat împreună, că ceasuri întregi am stat fascinat de prezența ta, că sufletul meu a tremurat de nenumărate ori la auzul glasului tău și că în ultima vreme tot ce era aici, marea și valurile, și răsăritul soarelui, și apusul, și portița vilei, și apele minerale, și nopțile cu stele, erai tu și aceasta din prima zi și atât de mult, încât tot ce știam, că te-am cunoscut și m-am bucurat, toate acestea mi se păreau atât de firești, încât plecarea ta nu putea să strice ceea ce se realizase, plecarea ta nu însemna aproape nimic, plecarea ta nu putea să ia după tine toate acestea.”
În primăvara anului 1955, s-au căsătorit la Sfatul Popular. Singuri, rapid, simplu, fără vreo floare sau vreun pahar de șampanie. Aurora spunea despre el că era un amant perfect și un soț excesiv de delicat: „Mă simțeam regină, nimic nu era prea bun pentru mine. Vântul care bătea trebuia să bată așa încât să nu mă supere… Marin era în stare să sărute pământul pe care călcam.”
Erau tot timpul unul lângă celălalt, ziua și noaptea. De multe ori, el  începea o frază, iar ea o termina. Glumeau tot timpul, tachinându-se fără încetare, iar casa lor era plină de chiotele Aurorei și de râsul lui Preda. Erau extrem de istoviți unul de celălalt, dar niciodată plictisiți.
Erau la fel de puternici și de orgolioși, la fel de loviți de patima condeiului. Dar Aurora, care nu a vrut niciodată să capituleze, să ajungă prizoniera căsătoriei, îl prevenise încă din primele zile ale vieții lor în doi că, atunci când va dori să plece, el va trebui să nu se împotrivească. El, se temea că ea nu va putea cuprinde, pe de-a întregul, toată dragostea pe care i-o purta.
„Dec. 1957… La plecarea mea de acasă am rămas cu inima nedăruită și mă simt cu durere pentru tine fiindcă te iubeam așa de mult și n-am avut o clipă destinsă să te strâng în brațe și să-mi fac sufletul bun. Din pricina, poate, a tinereții tale prea necoapte și, în același timp, totuși prea… să zicem, avizate, o pojghiță artificială răcește suprafața dorurilor mele pentru tine și miezul lor prea viu izbucnește apoi te miri când și tocmai când e prea târziu și îmi pricinuiește dureri care nu se vindecă. Acestea sunt rănile mele în viața cu tine și dacă ai muri sau dacă m-ai părăsi (ceea ce ar fi totuna) ele, așadar, nu s-ar mai vindeca și aș fi un infirm…”
„Sinaia, 24 august 1958. Mă aflu la Sinaia în convalescență, dar zău că nicio clipă nu mi-a trecut prin cap că o s-o petrec în condiții atât de rele: nevasta mea are chef de despărțire…nevastă-mea s-a instalat și mai bine în inima mea rănită și mi-au trebuit trei, patru zile de chinuri ca s-o alung de-acolo….vrea să se despartă: foarte bine! Ea e poetă și își urmează destinul( bun sau rău), o felicit pentru curajul de a-l înfrunta singură ( așa cel puțin pretinde că nu se va mai mărita niciodată).”( din Jurnalul lui Marin Preda).
Aurora l-a părăsit. Ea spunea: „Am ținut piept patru ani… Nu mai era nimic de adăugat la dragostea noastră. Mai mult, ar fi însemnat pentru mine anularea nu a personalității mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru că tot ce respiram mergea către literatura lui, care era fascinantă și foarte puternică”. Au plâns la despărțire și s-au iubit.
Ea a plecat de-acasă și i-a lăsat doar un bilet: „Marine, eu plec, te părăsesc. Vezi ce faci… Cheile sunt colo, banii dincolo…”. Căsătoria a fost desfăcută la Sfatul Popular, de comun acord. Ea a luat vina asupra ei: părăsirea domiciliului conjugal (Chiar dacă a mai locuit vreun an după divorț la același domiciliu).
Marin Preda: „Dacă Aurora vrea să se despartă, eu trebuie negreșit să mă vindec de dragostea pentru ea, și numai timpul mă poate ajuta… Ce bine aș conduce eu această criză dacă psihicul meu nu s-ar resimți încă de pe urma bolii.”(Lui Marin Preda i se agravase boala psihică de care se trata la doctorul Kindy Sonnenreich, medic psihiatru).
Aurora a umblat toată viață prin lume, așa cum a visat, dar nu și-a mai găsit niciodată locul. Aurora l-a iubit din toată inima, chiar dacă uneori el n-a simțit asta. Ea a purtat cu ea prin lume scrisorile lui de dragoste, de teamă că se vor pierde și implicit că îl va pierde…
El s-a mai recăsătorit de două ori, a avut-o pe Eta, soția care l-a îngrijit și pe Elena, soția care i-a dăruit doi fii, dar în niciuna dintre nevestele sale n-a reușit s-o regăsească pe Aurora, tânăra de la malul mării pentru care a scris prima lui scrisoare de dragoste.

Singurul lor copil a fost „Moromeții”. Marin Preda citea pe atunci Spinoza și asculta Bach. Lui îi plăcea să simtă muzica cu tot trupul și difuzoarele urlau în toată casa. Adormeau după miezul nopții ascultând „Mattheus Passion”, iar el se deștepta în zori și se apuca de scris. Când se trezea, Aurora era primul critic al celor mai noi fraze din „Moromeții”. Cartea a fost, într-un fel, și copilul ei, singurul pe care l-a avut împreună cu Marin Preda.

După moartea scriitorului, Aurora îl visează des și spune că îl simte mai aproape decât atunci când era în viață. Acum, se întâlnește cu el în ședințele de spiritism pe care le face cu prietenele din Paris și spune: „Îl aștept în viața următoare…”.

Comentarii

Dragi prieteni,

Ne-ar face foarte mare plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina Facebook, unde vom putea discuta împreună știrile și articolele noastre. Vizitați pagina noastră Facebook aici.

Privacy Policy Settings

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul? Inchide aici ↗↗↗
Mergi la SUS